Cel putin o luna de zile va mai dura pana la finalizarea anchetei in cazul baietelului de 3 ani din Petrosani, operat gresit la mana de un medic chirurg. Copilul are nevoie de ajutor pentru a se recupera, pentru ca in urma operatiei nu-si mai poate folosi manuta iar specialistii spun ca trebuie sa faca mai multe sedinte de terapie. Familia nu are banii necesari pentru acest tratament.

Alexandru, baietelul de trei ani operat de un medic chirurg la mana sanatoasa in loc de cea bolnava, abia isi poate misca degetele de la mana la care a fost facuta interventia chirurgicala. Copilul a avut o problema la mana dreapta dupa ce a cazut si in urma investigatiilor, medicii de la Petrosani au decis ca trebuie intervenit chirurgical. In sala de operatii, nu se stie exact ce s-a intamplat, insa interventia s-a facut la mana sanatoasa in loc de cea bolnava. Parintii au cerut explicatii celor doi medici, chirurgului si ortopedului, cei care l-au examinat pe Alexandru si i-au acuzat ca le-a nenorocit baiatul. Desi incidentul a avut loc in urma cu circa trei luni si au depus plangere atat la Politie cat si la unitatea medicala din Petrosani, ancheta inca n-a fost finalizata. Potrivit presedintele Colegiului Medicilor Hunedoara, Mircea Artean, o concluzie poata fi data abia dupa finalizarea anchetei, ceea ce s-ar putea intampla intr-o luna de zile. „De trei luni de zile nu stim nimic, nimeni n-a mai facut nimic cu ancheta in cazul baietelului nostru. N-am mai fost informati si speram sa nu se musamalizeze”, spune Ibolia Danciu, mama baietelului. Femeia a mers la Spitalul de Urgenta Petrosani pentru a discuta cu medicii si s-a intalnit cu ortopedul care i-a consultat copilul si pe baza diagnosticului sau s-a facut operatia. „Mi-a spus ca ar fi bine sa merg cu baiatul sa faca exercitii la mana si ca si daca a gresit, el poate va primi o sanctiune”, mai spune mama lui Alexandru. sedintele pentru recuperare sunt costisitoare iar familia micutului este una modesta. „Nu-si poate desface degetelele, il doare si trebuie tratament pentru a-i recupera functiile. Nu stiu ce sa mai facem”, mai spune Ibolia Danciu. Politistii au demarat si ei o ancheta in acest caz pentru vatamare corporala din culpa insa asteapta si ei raportul Colegiului Medicilor Hunedoara pentru a putea trimite dosarul la Parchetul de pe langa Judecatoria Petrosani.

 Maximilian Ganju