Sindicatele din minerit si energie cer implicarea statului pentru a evita falimentul CEH

Sindicalistii de la Termocentrala Mintia cer implicarea statului pentru ameliorarea problemelor Complexului Energetic Hunedoara. În caz contrar, societatea riscã falimentul, spun cei de la Sindicatul Solidaritatea Hunedoreanã.
“Sindicatul Solidaritatea Hunedoara (…) vã solicitã în continuare sprijinul pentru promovarea „Programului de dezvoltare al Directiei de Energie” si „Programul de dezvoltare al Directiei Miniere” din cadrul Societãtii Complexul Energetic Hunedoara S.A., programe avizate de Consiliul de Administratie al societãtii si care urmeazã a fi supuse aprobãrii Adunãrii Generale a Actionarilor.  Facem aceastã solicitare având în vedere faptul cã S. C.E.H. S.A. este o societate afectatã de mãsura transferului contributiilor sociale de la angajator la angajat, prin lipsa veniturilor necesare plãtii salariilor si a furnizorilor, cu un orizont de timp foarte redus pânã la un blocaj financiar. Asa cum s-a convenit la întâlnirea de la termocentrala Mintia la care ati participat si dumneavoastrã la sfârsitul anului 2017, au fost fãcute demersurile necesare continuãrii activitãtii energetice si miniere din judetul Hunedoara, atât cele legate de necesitatea unor modificãri legislative cât si propuneri pentru continuarea celor douã activitãti în cadrul unor noi structuri organizatorice. Vã solicitãm sprijin pentru urgentarea discutãrii situatiei S. C.E.H. S.A. la nivel de guvern, dar si sustinerea unor decizii politice care sã ducã la recunoasterea acestui producãtor de energie electricã, ca fiind unul strategic, cu o importantã majorã pentru Sistemul Energetic National. Vã solicitãm de asemenea, sprijinul în vederea obtinerii unei transparente totale din partea Ministerului Energiei, a procesului de redresare a energeticii si mineritului din judetul Hunedoara”, aratã sindicalistii într-o adresã trimisã lui Liviu Dragnea.
Liderii de sindicat de la termocentrala Mintia au participat la discutii cu Ion Popescu, presedintele Confederatiei Meridian.
“Reprezentantii SSH au prezentat situatia falimentarã a S. CEH S.A. solicitând implicarea Confederatiei în promovarea unor modificãri legislative pentru aplicarea directivelor europene care vin în sprijinul producãtorilor de energie electricã si termicã pe bazã de cãrbune, sub forma unor scheme de sprijin care sã asigure veniturile necesare continuãrii activitãtii energetice a celor douã termocentrale precum si a celor patru exploatãri miniere din cadrul Complexului Energetic Hunedoara. În contextul productiei din ce în ce mai reduse de huila autohtonã, pentru termocentrala Mintia se promoveazã montarea a douã grupuri energetice de coincinerare a deseurilor municipale si a nãmolurilor provenite de la statiile de epurare orãsenesti”, aratã informarea.
În perioada urmãtoare reprezentantii Confederatiei si ai SSH se vor implica într-o serie de întâlniri cu reprezentantii ANRE si cu cei ai Consiliului Concurentei în vederea întocmirii unui program care sã fie prezentat în cadrul CSAT cu scopul final, ca S. CEH S.A. sã-i fie recunoscut rolul de producãtor strategic pentru Sistemul Energetic National, mai ales din perspectiva capacitãtilor de back-up pentru SEN în situatia unor evenimente neprevãzute care pot afecta producerea de energie din alte surse.
Monika BACIU

5 thoughts on “Sindicatele din minerit si energie cer implicarea statului pentru a evita falimentul CEH

  • 11 februarie 2018 at 19:45
    Permalink

    Domnilor lideri de sindicate de investitiile promise de guvernul PSD – ALDE la EM Livezeni si EM Vulcan pentru a deveni rentabila huila din valea jiului nu mai spuneti nimic , va ganditi doar la apropiatele alegeri de lideri . Noi adevarati mineri ne gandim la viitorul vaii jiului !

    Reply
  • 11 februarie 2018 at 20:09
    Permalink

    Asta cu „douã grupuri energetice de coincinerare a deseurilor municipale si a nãmolurilor provenite de la statiile de epurare orãsenesti” e tare. Foarte tare. Nu o taie decat aia cu un grup nuclear la Mintia.
    Apropo, solutia termoficarii municipiului Deva cu panouri solare pe blocuri a murit? Asa repede?
    Nu se prea vede nicio solutie clara, sigura, pentru termoficarea Devei. Se vede limpede ca se bajbaie intr-o bezna totala.

    Reply
    • 11 februarie 2018 at 20:37
      Permalink

      Cand sunt beat imi place sami dau cu parerea sa par destept .

      Reply
      • 11 februarie 2018 at 22:37
        Permalink

        Sami … sau sa-mi?

        Reply
  • 13 februarie 2018 at 19:53
    Permalink

    sa se stearga toate datoriile, sa se infiinteze o noua companie, sa se angajeze doar de la partid, sa se dubleze salariile si sa se bage pensie speciala de la 25 de ani cu 5 ani lucrati si sa nu se mai imparta la 30 sa se imparta la 2-3.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *