În perioada 12 – 15 februarie 2018, Geoparcul Dinozaurilor Tara Hategului, Geoparc International UNESCO administrat de Universitatea din Bucuresti, gãzduieste cea de-a treia întâlnire în cadrul proiectului international Interreg Danube GeoTour.
Reprezentanti ai 10 geoparcuri, parcuri naturale, universitãti si institutii de culturã din 7 tãri partenere vor fi prezenti la Hateg pentru a dezbate teme privind dezvoltarea de produse comune, dar si modalitãti de derulare ulterioarã a proiectului. Pe parcursul zilelor petrecute în Tara Hategului, participantii vor vedea câteva dintre punctele de vizitare ale Geoparcului si se vor întâlni cu ambasadorii pentru Geoparc. Cristian Roman, directorul Castelului Corvinilor si caricaturistul Ion Barbu, initiatorul proiectului cultural Planeta Petrila, sunt invitati sã le împãrtãseascã participantilor la întâlnire experientele lor referitoare la modalitãtile de creare si promovare a unor destinatii turistice culturale de succes în judetul Hunedoara. Primele zile sunt dedicate discutiilor si schimbului de experientã privind dezvoltarea de geoproduse comune si implementãrii conceptului de gamification. Geoprodusele pot fi orice tip de produse (obiecte, activitãti, acte de creatie etc) care sã îndeplineascã simultan trei conditii: sã aibã o legãturã directã cu patrimoniul geologic având în prim plan elemente geologice (ca materie primã sau sursã de inspiratie ce reflectã legãtura dintre om si Planeta Pãmânt), sã fie produse de un partener al geoparcului si sã încurajeze economia localã bazatã pe respectarea prevederilor legale. Gamification reprezintã un concept nou care faciliteazã explicarea unor notiuni complexe prin intermediul jocurilor.
Alte douã zile sunt rezervate discutiilor privind stadiul de derulare al proiectului si directiile urmãtoare de actiune.
Proiectul Interreg Danube GeoTour are ca principal scop punerea în valoare a patrimoniului geologic pentru dezvoltarea turismului sustenabil si inovator în geoparcurile din tãrile dunãrene.
Pe baza unei strategii comune, principalul rezultat al proiectului va fi consolidarea cooperãrii dintre regiunile si geoparcurile din tãrile aflate de-a lungul Dunãrii prin promovare si dezvoltarea unor produse comune. Prin intermediul schimbului de experientã, testarea unor geoproduse turistice pilot si prin noi abordãri în interpretare, proiectul îsi propune sã mãreascã implicarea comunitãtilor locale în activitãtile geoparcurilor si sã aducã geoparcurile din tãrile dunãrene la acelasi nivel de calitate a produselor cu cele din celelalte tãri ale Uniunii Europene.
Acest proiect international a fost initiat de Geoparcul UNESCO Idrija din Slovenia, prin Heritage Centre Idrija si reuneste parteneri din 11 tãri (Slovenia, Ungaria, Austria, Croatia, Cehia, România, Slovacia, Finlanda, Portugalia si Franta) reunind geoparcuri, parcuri naturale si universitãti din tãrile dunãrene, dar si din Reteaua Europeanã a Geoparcurilor.
De asemenea, Danube Geotour beneficiazã de sprijinul Retelei Globale a Geoparcurilor, partener în proiect. Proiectul beneficiazã de co-finantare (ERDF, IPA) prin Programul european transnational Dunãrea (Interreg – Danube Transnational Programme).
Adina POPA