Renumele bibliotecarului, care a trecut înot Canalul Mânecii, ca si Dunãrea de la izvoare la vãrsare, a determinat administratia din Petrosani sã îi dea numele lui, bazinului de înot didactic.  Placa pe care a fost inscriptionat numele lui Avram Iancu Marius este, începând din aceastã  sãptãmânã, pe fatada acestui edificiu, iar la  ceremonie, primarul Tiberiu Iacob Ridzi ne-a spus si motivele care au stat la baza acestei decizii.
„În urma performantei pe care Avram Iancu a reusit-o anul trecut, asa cum am promis, am  propus Consiliului  Local sã dãm numele lui bazinului de înot de la Petrosani. Dezvelim aceastã placã cu numele lui Avram Iancu Marius, care a fãcut o performantã unicã în lume si cu care ne mândrim, cã ne este concetãtean si  contemporan si, cu  atât mai mult, angajat al primãriei Petrosani”,  a declarat Tiberiu  Iacob Ridzi, primarul municipiului Petrosani, la momentul inaugural.
Avram Iancu este un temerar, care a reusit performante notabile în domeniul sãu, iar faptul cã si-a împrumutat numele pentru acest bazin didactic îl face sã spere cã viitorii înotãtori, mânati de curiozitate, vor egala sau poate chiar vor depãsi, performanta lui.
„Eu mã gândesc în viitor. Beneficiarii acestei decizii, vor fi, pânã la urmã copiii Vãii Jiului, pentru cã ei, sigur se vor întreba cine este acest Iancu Avram Marius. Nu este importantã persoana mea, ci ceea ce am reusit sã realizez, iar copiii, aflând aceste performante, sunt convins cã, prin credinta în Dumnezeu si încredere în ADN-ul poporului nostru, nu numai cã vor egala aceste performante, dar poate chiar le vor depãsi. Le multumesc tuturor pentru sprijin”, a afirmat Avram Iancu Marius, înotãtorul care a dat numele sãu acestei baze didactice.
Avram Iancu este autorul unei performante care a fost omologatã international, el reusind sã traverseze înot Canalul Mânecii, în luna august 2016, fãrã un costum special, petrecând în lupta cu apele reci si curentii îndãrãtnici, nu mai putin de 18 ore.  Ne spune acum cã îl vom vedea si în alte ape în care va încerca sã batã noi recorduri, iar anul  trecut l-am avut în ipostaza primul român care a trecut înot Dunãrea, de la izvoare pânã la vãrsare, timp de mai bine de 3 luni.
Diana Mitrache