Azi se închid listele pentru alegeri la Sindicatul Muntele

Miercuri este ziua în care cei care doresc sã devinã lideri ai minerilor din Valea Jiului se mai pot înscrie pe liste.  Lupta este acerbã si sunt voci care vorbesc despre retragerea unor nume, în detrimentul altora, însã, pânã acum un singur nume a fost vehiculat: acela al actualului presedinte al sindicatului Muntele, Darius Câmpean.
„Am decis sã îmi depun candidatura, pentru cã si pânã acum am fãcut tot ce a stat în putintã sã negociez drepturile minerilor si ale energeticienilor. În douã sãptãmâni urmeazã sã ne primeascã ministrul Anton Anton, iar în aceste zile am fost primiti de secretarul de stat Doru Visan si Iulian Iancu, cãrora le-am prezentat problemele noastre. Eu voi candida pentru functia de presedinte”, a spus Darius Câmpean, presedintele actual al Sindicatului Muntele, singurul care si-a asumat deja candidatura la acest post. Sindicatul Muntele este condus de Darius Câmpean, din anul 2016. Acesta a fost presedinte executiv al structurii sindicale, care a preluat presedintia dupã plecarea fostului lider, Petre Nica. Alegerile vor avea loc în data de 21 februarie.
Voci din rândul minerilor spun cã pe liste ar urma sã se înscrie si Alin Sân, cel care s-a ocupat de Hotelul Onix al minerilor. Alte nume vehiculate ar fi si cel al lui Dorin Vezure, pentru functia de secretar, iar alte douã nume vehiculate sunt ale lui  Mihai Dafinoiu, de la mina Vulcan si cel al lui Marinel Vrânceanu de la mina Livezeni.
Listele se închid miercuri la ora 14,00, iar alegerile la Sindicatul Muntele, sindicat reprezentativ în rândul minerilor si energeticienilor din cadrul Complexului Energetic Hunedoara, au loc în 21 februarie.
Minerii au decis alegeri la sindicat, pentru cã 2018 este un an important si cei care vor ajunge sã negocieze drepturile lor, trebuie sã aibã votul majoritãtii, pentru legitimitate.
Diana Mitrache

8 thoughts on “Azi se închid listele pentru alegeri la Sindicatul Muntele

  • 6 februarie 2018 at 20:21
    Permalink

    nene Darius Campean de investitiile promise de guvernul PSD – ALDE pentru EM Livezeni si EM Vulcan ca sa devina rentabila huila din valea jiului nu mai spui nimic , te lauzi ca esti primit de Anton Anton , Dorel Visan sau Iulian Iancu (asta un …) ai uitat sa spui si de Ion Popescu de la Meridian dar vrem FAPTE nene Darius Campean

    Reply
    • 6 februarie 2018 at 20:42
      Permalink

      Corect , vrem investitii la Mina Livezeni si Mina Vulcan !

      Reply
  • 7 februarie 2018 at 11:07
    Permalink

    el intreaba el raspunde acelasi cu atatea nume?

    Reply
    • 7 februarie 2018 at 11:48
      Permalink

      liviu , …. este acelas invidios care scrie zilnic comentari sub diferite nume criticand mineri , pensionari mineri , mineritul sau orice ce se vrea sa se faca pentru valea jiului pentru motivul ca a fost dat afara de la Mina ca este puturos , betiv , … acum sta pe net si se masturbeaza (se aude gemete in casa lui) pentru ca nevastasa este in Italia ingrijind doi mosnegi (are noroc cu ea ca-i trimite bani TRANTORULUI ) …

      Reply
      • 7 februarie 2018 at 12:43
        Permalink

        dupa ce liviu , … se masturbeaza se calmeaza sase ore nu mai are invidie pe mineri , pensionari meneri , minerit sau tot ce se vrea sa se faca pentru valea jiului

        Reply
  • 7 februarie 2018 at 13:00
    Permalink

    Se publica comentariilor tuturor papagalilor semianalfabeti si cele obiective sunt moderate!

    Reply
    • 7 februarie 2018 at 14:17
      Permalink

      liviu , Hunedorean , …. nu mai scrie zilnic comentari sub diferite nume si treci la munca trantore , dute si curata subsolul blocului , masturbatule ce esti

      Reply
  • 7 februarie 2018 at 18:09
    Permalink

    Votati schimbarea!
    Sa se schimbe pe ‘ici pe colo, dar sa ramana exact la fel.
    Fara ^mine^, Valea e pustie!?

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *