Toti salvatorii montani din Parâng rãmân fãrã 35 de lei zilnic, sumã care reprezenta sporul de patrulare. Decizia a fost adoptatã de Consiliul Local al municipiului Petrosani, pentru cã noua lege fiscalã pune în impas activitatea administrativã.
Asta a dus la diminuarea veniturilor celor care fac muncã de voluntari, ori sunt angajati ca salvamontisti în Parâng.
“Începând cu luna ianuarie 2018, pe perioada activitãtii de salvare în munti constând în cãutarea, acordarea primului ajutor, medical si transportul accidentatului, se va acorda indemnizatia de periculozitate în cuantum de 35 lei/zi/persoanã”, aratã hotãrârea Consiliului Local. Consiliul Local a modificat o hotãrâre din anul 2015 care prevedea cã “începând cu luna decembrie 2015, pe perioada activitãtii de patrulare, precum si de salvare în munti constând în cãutarea, acordarea primului ajutor, medical si transportul accidentatului, cuantumul indemnizatiei de periculozitate pentru membrii Salvamont Petrosani, se stabileste la valoarea de 35 lei/zi/persoanã. De indemnizatia de periculozitate în cuantum de 20 lei/zi/persoanã beneficiazã si membrii Salvamont Petrosani, în curs de atestare (…)”, arãta hotãrârea din anul 2015.
Modificãrile aduse vin ca urmare a reglementãrilor prevãzute în noul Cod Fiscal.
“Având în vedere efectele negative pe care le are aplicarea Ordonantei de Urgentã nr. 79/2017 asupra veniturilor bugetului local, propun prin prezentul proiect de hotãrâre ca indemnizatia de periculozitate sã fie acordatã numai pe perioada activitãtii de salvare în munti, constând în cãutarea, acordarea primului ajutor medical si transportul accidentatului. Indemnizatia de hranã va fi acordatã în continuare”, aratã documentele aprobate în sedinta Consiliului Local Petrosani.
Primarul din Petrosani spune cã aceasta a fost una dintre mãsurile adoptate, pentru ca, la finalul anului, sã nu rãmânã fãrã bani de salarii.
„La salvamontisti existã sporul de patrulare. Ei au indemnizatia de hranã, de salvare, de patrulare si asa mai departe. Sunt niste reduceri de cheltuieli pe care suntem nevoiti sã le facem, temporar, pânã la momentul în care ne vom redresa. Situatia este de asa naturã încât nu putem sã ne descurcãm, dacã nu facem aceastã reducere de cheltuieli”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petrosani.
Cu contract de muncã este un singur salvamontist, la primãria Petrosani si unul la Consiliul Judetean, iar restul sunt voluntari, care au zilnic indemnizatie de hranã de 35 de lei si alti 35 de lei pentru salvare. Au rãmas însã, fãrã cei 35 de lei care reprezintã sporul de patrulare.
Nu doar salvamontistii au rãmas fãrã sporuri. Si politistii locali  au pierdut, tot în baza deciziei Consiliului Local din Petrosani, suma de 1.000 de lei lunar, sumã ce reprezintã norma de hranã. Primarul municipiului Petrosani, Tiberiu Iacob Ridzi spune cã acestea sunt doar primele mãsuri si nu exclude chiar diminuãri salariale, ori concedieri, iar despre investitii nici nu mai poate vorbi în 2018.
Diana MITRACHE
Monika BACIU