Insolventa ar fi lãsat minele neînchise si CEH în faliment

Marti a fost termen în procesul în care Complexul Energetic Hunedoara putea fi trimis în insolventã, dar care a fost deocamdatã amânat, cel mai probabil, pânã la varã. Este atât de grav, încât, chiar unul dintre cei care a cerut acest lucru o spune cu fricã.
Este vorba despre Adrian Jurca, fost lider al minerilor de la Livezeni, care reprezintã în acest proces Sindicatul Noroc Bun si care spune cã judecãtorii de la Tribunalul Hunedoara sau de la Înalta Curte stiu mai multe despre Legea Minelor decât inginerii din cadrul companiei.
„Dacã CEH intrã în insolventã, li se ridicã licenta de exploatare a zãcãmintelor. Si iatã cã existã o întrebare, la care CEH nu are rãspuns. Insolventa, practic, dacã va fi declaratã, înseamnã faliment. Sã nu ne mai ascundem. Datoriile CEH la ora actualã, depãsesc cu 500% capacitatea lor de platã. Mai ales cã ar trebui sã îi îngrijoreze cã si Agentia Nationalã de Mediu a cerut insolventa, iar asta nu se poate decât cu faliment. Sunt câteva mii de oameni de care nu se stie ce se va întâmpla cu ei, minele nu pot sã intre în faliment fiindcã vor fi o bombã ecologicã si problemele sunt destul de grave”, spune Adrian Jurca, reprezentant al Sindicatului Noroc Bun, acum pensionar miner.

Complexul Energetic Hunedoara, spune Adrian Jurca este într-un mare impas si scenariile sunt sumbre.
„CEH nu este pregãtit nici pentru a intra în insolventã, nici pentru a iesi din starea în care se aflã acum. Din pãcate, de un an si câteva luni, de când a venit PSD la guvernare, nu a gãsit nicio solutie pentru CEH. Observãm o stare de indiferentã totalã fatã de situatia mineritului, ori, în cazul în care CEH intrã în insolventã, sistemul energetic national s-ar pune în dificultate. Si, dacã ar iesi din starea asta de acum, s-ar trezi cu toate conturile blocate si nu ar mai putea sã importe cãrbune”, afirmã fostul lider sindical.
Jurca mai sustine si cã ar avea solutii si cã acestea ar salva chiar si populatia Vãii Jiului în timpul iernilor, însã, pentru asta trebuie vointa guvernului.
„Solutia ar fi sistemul integrat de termoficare în care sã se lucreze într-un mod judicios, lumea sã se branseze la termoficare si sã lucreze mai departe. Este un sistem în care ar trebui sã se investeascã mult, dar acum Guvernul poate sã  dea o ordonantã prin care sã stabileascã exact situatia CEH. Nu e neapãrat despre stergerea datoriilor”, a afirmat Adrian Jurca.
Acesta este al treilea an în care Complexul Energetic Hunedoara ar putea sã intre în insolventã.
Prima datã, declansarea procedurii insolventei a avut loc la Tribunalul Hunedoara, în data de 7 ianuarie 2016. Din luna decembrie a anului 2016 pe rolul Curtii de Apel Alba Iulia se judecã apelul Complexului Energetic.
Au fost depuse cereri de interventie, unele dintre ele fiind respinse, altele admise. Acum, CEH mai asteaptã, încã o datã sã intre în insolventã, fiind la mâna justitiei.
Diana Mitrache

10 thoughts on “Insolventa ar fi lãsat minele neînchise si CEH în faliment

  • 17 ianuarie 2018 at 19:16
    Permalink

    Opinii:
    Daca CEH intra in insolventa nu se mai pot separa activitatile asa cum se vrea (?) si cum a cerut UE.
    Daca CEH nu se separa intra in blocaj financiar in cateva luni.
    Daca Mintia nu mai are servicii de sistem din martie, nu mai e de folos minerilor, asa ca CEH trebuie sa scape de ea. Si va scapa.
    Ce va face Mintia? Aceasta e intrebarea, care isi va afla raspunsul foarte curand.
    Nu cred ca amanarea instantei e intamplatoare.

    Reply
  • 17 ianuarie 2018 at 20:00
    Permalink

    Totul ar fi bine (CEH pe profit) daca s-ar face investitii la EM Livezeni si EM Vulcan atunci huila din valea jiului ar deveni rentabila dar si schimbarea tevilor de termoficare de la termocentrala Paroseni pana la usa apartamentelor (Termoficarea in valea jiului va fi rentabila) .

    Reply
    • 18 ianuarie 2018 at 12:30
      Permalink

      mai schimba placa nebunule !

      Reply
  • 17 ianuarie 2018 at 22:28
    Permalink

    Minerii Vaii Jiului ? Te crezi mai multi ? Vorbesti la plural ? Ai personalitate multipla ! Amice esti imbecil :)))

    Reply
  • 18 ianuarie 2018 at 14:24
    Permalink

    teava de inox a ajuns la constanta-n port asa ca numai dureaza mult si vom avea caldura si apa calda de la paroseni pannnnna la usa apartamentelor noastre

    Reply
  • 18 ianuarie 2018 at 14:27
    Permalink

    am fost la pshihiatru si mi-a spus acelasi lucru””sa se faca investitii la minele vulcan si livezeni ptr a fii rentabila huila de valea jiului”””

    Reply
  • 18 ianuarie 2018 at 14:48
    Permalink

    mai lipseste cel cu spalatul wc-urilor si tabloul este complet

    Reply
  • 18 ianuarie 2018 at 15:21
    Permalink

    cetatean , kiki , ………………….. este acelas lenes , betiv care a fost dat afara de la MINA , acum sta acasa pe net si nevastasa spala mosnegi in Italia

    Reply
  • 18 ianuarie 2018 at 22:17
    Permalink

    jurca nu e cumva un lider pontat fictiv toata viata lui care a inselat ortacii cu sume mari de bani,condamnat pentru evaziune fiscala si omul care vindea utilaje expirate la mina livezeni?pai asta e demn de incredere un om parsiv si las care a supt tita de la resmerita si acum il ataca pentru ca nu l a pus sef la ceh?

    Reply
  • 19 ianuarie 2018 at 18:41
    Permalink

    hopa a aparut si papagalul cu wc si mosii din italia

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *