Mai multe investitii si la Lupeni si la Livezeni sunt acum în impas, iar minerii cer insistent sã primeascã necesarul de stâlpi hidraulici.  Asta, chiar dacã ministrul Energiei a promis de luni bune cã va rezolva imediat problema aprovizionãrii. O delegatie a minerilor din CEH se afla, la finele sãptãmânii trecute, la unica fabricã de piese din România, ca sã aducã un transportor necesar la mina Livezeni.
„Avem o problemã legatã de stâlpii hidraulici. La Lupeni se lucreazã la punerea în functiune a abatajului pe noul aliniament, mai este nevoie de 100 de stâlpi, care nici acum nu au fost adusi. Din discutiile cu conducerea CEH, am aflat cã acestia vor ajunge la timp. Mai avem însã o mare problemã în ceea ce priveste investitiile de la Livezeni, mult întârziate. Transportorul de pe abataj lipseste si chiar vineri conducerea CEH s-a aflat la Satu Mare pentru a discuta cu cei de la Unio Satu Mare sã îi convingã sã facã acel transportor, ei fiind unica firma ce fabricã astfel de transportoare”, a spus Darius Câmpean, presedintele Sindicatului Muntele din cadrul Complexului Energetic Hunedoara.  Din pãcate, este nevoie de astfel de practici, pentru cã acest utilaj necesar în subteran nu a fost livrat celor de la  CEH nici anul trecut, din cauza iesirilor repetate de insolventã si a intrãrilor succesive. Furnizorii se tem cã nu  vor fi plãtiti, iar minerii nu pot înainta în frontul de lucru.  Asta, în conditiile în care, la fiecare vizitã de anul trecut, si la Lupeni si la Uricani,  ministrul Energiei Toma Petcu a spus cã nu se va uita la bani si va face tot posibilul ca minerilor din Valea Jiului sã nu le lipseascã nimic.
Diana Mitrache