Noua strategie a CEH / Panouri solare pentru apa caldã si sprijin din partea statului

Apa caldã ar putea fi produsã de Complexul Energetic Hunedoara pe baza unor panouri solare. Schimbãri de directie la Complexul Energetic Hunedoara. Conducerea executivã si administrativã a societãtii au prezentat noile strategii. Premierul României, Mihai Tudose, sustine cã a fost elaborat un plan pe termen scurt, mediu si lung.
“SCEH SA a realizat, la solicitarea Ministerului Energiei, o analizã fundamentatã asupra activitãtii miniere si energetice desfãsurate în cadrul Societãtii si a elaborat Strategia de functionare a societãtii pe termen scurt, mediu siu lung atât pentru activitatea minierã cât si pentru activitatea energeticã. Programul de dezvoltare al Directiei Miniere, respectiv programul dedezvoltare al directiei energetice au fost avizate de Consiliul de Administratie al SCEH SA în sedinta din data de 16.11.2017 si au fost înaintate spre aprobare, Adunãrii generale a Actionarilor SCEH.
Sedinta AGA SCEH pentru aprobarea strategiei – programul de dezvoltare al Directiei Miniere si Programul de dezvoltare al Directiei Energetice a fost convocatã pentru data de 5 decembrie 2017 (prima convocare), respectiv 6 decembrie 2017 (a doua convocare)”, aratã premierul României, Mihai Tudose.
CEH oferã lãmuriri suplimentare
Conducerea Complexului Energetic Hunedoara oferã lãmuriri suplimentare. Nouã strategie se bazeazã pe vechile schelete. Se marseazã pe importanta termocentralelor în Sistemul Energetic National. Nici partea socialã nu a fost exclusã.
“În urma unei analize bine documentate a situatiei actuale s-au conturat posibilitãtile de continuare a activitãtii de producere a energiei pe bazã de combustibil conventional (huilã) provenit din Valea Jiului. S-a luat în calcul, de asemenea si faptul cã Termocentralele Mintia si Paroseni sunt singurele centrale de mare putere  din zona de vest a tãrii care participã la adecvanta productiei, flexibilitãtii si sigurantei în functionare a Sistemului Energetic National. Functionarea în continuare a celor douã termocentrale rezolvã si problemele de naturã socialã în sensul cã termocentrala Mintia asigurã agent termic pentru orasul Deva, în timp ce termocentrala Paroseni este singurul furnizor de energie termicã în sistemul centralizat de termoficare pentru orasele din Valea Jiului”, aratã Complexul Energetic Hunedoara.

Pentru implementarea programelor propuse, în afara mãsurilor luate la nivelul societãtii, este necesarã implicarea unor institutii ale statului român deoarece a fost luatã în considerare printre altele, modificarea legislatiei, astfel:
Modificarea/completarea unor acte normative (Legea nr. 123/2012; HG nr. 138/2013) precum sI a legislatiei secundare care sã stabileascã forma prin care sã se poatã acorda sprijin financiar producãtorilor de energie electricã pe bazã de combustibil solid. Solicitarea se bazeazã pe faptul cã energia electricã produsã din surse conventionale este sigurã, flexibilã sI stabile
Reconsiderarea în Strategia Energeticã NAtionalã a importantei productiei de huilã din Valea Jiului ca resursã strategicã pentru producerea de energie electricã sI termicã
Înfiintarea unor entitãtI economice integrate care sã functioneze pe baza unui mic de resurse energetice în cadrul cãreia huila sã aibã importantã strategicã
Initierea la nivelul statului român a actiunilor necesare fie pentru prelungirea Deciziei 2010/787/UE, fie pentru promovarea la nivelul UE a unei nor reglementãri dupã încetarea prevederilor actualei decizii, în sensul posibilitãtii subventionãrii activitãtii de productie si dupã anul 2018
Obtinerea avizului Comisiei Europene privind renotificarea ajutorului de stat aprobat în baza deciziei C (2016) 7719 final, pentru EM Lonea si EM Lupeni în sensul extinderii, printre altele a perioadei de productie la EM Lupeni de la data de 30 septembrie 2017 pânã la finele anului 2018
Identificarea modalitãtilor de sprijinire a SCEH SA pentru obtinerea surselor financiare necesare implementãrii programului de investitii, ca element cheie al strategiei prezentate
Garantarea recunoasterii costului integral de productie a cãrbunelui în costul de productie al energiei electrice si termice produse în cadrul termocentralelor Deva si Paroseni
Identificarea modalitãtilor de sprijinire a societãtii Complexul Energetic Hunedoara SA pentru obtinerea resurselor financiare necesare implementãrii programelor de investitii ca element cheie al programelor de dezvoltare elaborate pentru fiecare tip de activitate în parteinitierea împreunã cu autoritãtile locale a proiectelor necesare reabilitãrii si extinderii retelelor de distributie a energiei termice în municipiul Deva si în localitãtile din Valea Jiului si realizarea surselor de producere a apei calde menajere pentru perioada sezonului cald pe bazã de panouri solare.


Complexul Energetic Hunedoara nu a functionat doar cu cãrbune autohton. |
A fost nevoie de importuri. Tocmai în acest sens, cei de la societatea energeticã sperã sã obtinã aprobarea pentru continuarea activitãtii la minele Lonea si Lupeni.
“Pornind de la analizarea capacitãtii de productie a minelor din Valea Jiului, de la faptul cã la finele anului 2017 înceteazã activitatea de extractie a cãrbunelui la EM Paroseni si EM Uricani din cadrul Societãtii Nationale de Închideri Mine Valea Jiului, urmând ca la finele anului 2018 sã înceteze activitatea la EM Lonea si EM Lupeni din cadrul Complexului Energetic s-a ajuns la concluzia cã pentru asigurarea cãrbunelui necesar functionãrii celor douã termocentrale este continuarea activitãtii la EM Lonea si EM Lupeni. În aceste conditii Termocentrala Mintia ar putea functiona în baza Planului National de Tranzitie cu grupurile nr. 5 si nr. 6 pânã în data de 30.06.2020 si cu grupurile nr. 3 si nr. 4 pânã în anul 2030. În urma finalizãrii în termenul stabilit a programului de mediu, termocentrala Paroseni va functiona în continuare cu grupul nr. 4 si CAF.
Din documentatia depusã  rezultã cu claritate faptul cã tipul de functionare propus este conditionat în mod semnificativ de implementarea cu celeritate a Programului de investitii elaborate atât pentru activitatea minierã cât si pentru activitatea energeticã, si implicit de realizarea conditiilor de mediu în conformitate cu legislatia în vigoare la nivel national si European”, mai aratã CEH.
Existã o problemã
Pentru societatea energeticã existã însã o problemã majorã. Nu detine resursele necesare pentru implementarea programelor. Astfel, mizeazã pe ajutorul statului român. Ajutor care nu a venit de-a lungul anilor.
Monika BACIU

5 thoughts on “Noua strategie a CEH / Panouri solare pentru apa caldã si sprijin din partea statului

  • 7 ianuarie 2018 at 20:03
    Permalink

    Sa se faca odata investiti la EM Livezeni si EM Vulcan pentru a deveni rentabila huila din valea jiului .

    Reply
    • 8 ianuarie 2018 at 07:29
      Permalink

      mars ba du-te dracu de dobitoc cu investitiile matii cu tot , esti prost ? cred ca tu esti o lepra ordinara care ai ramas in urma precum ceasul

      Reply
  • 7 ianuarie 2018 at 23:17
    Permalink

    Daaa…modificarea actelor mentionate inseamna modificarea directivelor europene, pentru ca acele acte transpun in legislatia nationala directive europene. Asadar…pas.
    In rest imi place la nebunie programul.
    Pai daca teoria cu Planul National de Tranzitie e reala Mintia trebuia sa castige procesul cu Garda de Mediu in prima instanta. Dar teoria e atat de reala ca vor pierde si apelul si atunci au o scuza pentru toate promisiunile.
    Bani…nimic complicat. Daca proiectele sunt fezabile banii nu mai sunt o problema. Le finanteaza orice banca. Daca nu…pas.
    Mortal. Fantasmagorie pura. De departe cea mai tare e „termoficarea solara”. Eu m-am gandit sa-mi pun panouri solare la palarie ca sa am apa calda la purtator. Poate-mi fura ideea!
    Urmariti cu mare atentie „indeplinirea” lui si vedeti ce iese. Dar presupun ca stiti.

    Reply
  • 8 ianuarie 2018 at 09:28
    Permalink

    CIND VREMEA MINERITULUI APUNE, RAMIN AMINTIRILE…

    Reply
  • 8 ianuarie 2018 at 18:46
    Permalink

    Ce investi?ii sa va închid? odata în special pe ?stia de la mintia cas o adun?tur? de ?mecheri

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *