A fost cercetat într-un dosar DIICOT pentru cã s-ar fi folosit de studenti ca sã ajungã la serviciile unor tinere ce se vindeau pentru sex, dar a fost cãutat si de DNA pe motiv cã ar fi luat spagã de la studenti.
Vorbim despre prof. univ. dr. Eduard Edelhauser de la Universitatea din Petrosani, care i-a cerut public Rectorului Universitãtii din Petrosani sã facã luminã si sã demaste mafia. Edelhauser spune cã a fost scos din cercetare si acum vrea sã îi demaste pe turnãtorii sãi.
„Suntem în situatia în care Universitatea din Petrosani are de transmis si lucruri rele. Acum trei an am fost obiectul unui dosar din domeniul DIICOT. De curând am fost obiectul unui dosar al DNA, iar din pãcate, acest lucru mã întristeazã. Ambele s-au încheiat cu bine pentru mine, dar nu si pentru ceilalti colegi. Astept de la toti colegii mei si de la conducerea Universitãtii, inclusiv de la Rectorul ales sã ia mãsuri, pentru ca acest lucru sã înceteze”, a declarat joi prof. univ. dr. habil Eduard Edelhauser, Prorector al Universitãtii din Petrosani.
Profesorul Edelhauser sustine cã sunt implicati si studenti si profesori, pe care ar fi putut sã îi deranjeze, în momentul în care a acces la functia de Prorector al acestei scoli superioare de la noi si acum vrea sã afle cine au fost cei care l-au târât în aceste scandaluri.
„În mod cert, aceste actiuni vin din interior si toate sunt anonime si cele de la DIICOT si cele de la DNA si la Ministerul Educatiei, dar influenteazã  în mod negativ si demobilizeazã colegii care fac lucruri bune în aceastã scoalã”, a conchis Edelhauser.
Reamintim cã în 3 decembrie 2014 trupele speciale au fãcut mai multe perchezitii în Valea Jiului, într-un dosar de prostitutie, iar ca martor în dosar a fost chemat si profesorul Eduard Edelhauser de la Universitatea din Petrosani.
Potrivit procurorilor, mai multe tinere, unele studente, altele minore, ar fi fost plasate unor oameni de afaceri contra cost. Recent, a fost cercetat într-un alt dosar în care a fost acuzat cã ar fi luat mitã si de fiecare datã a fost gãsit nevinovat.
Diana Mitrache