Copiii din Varpalota si Petrosani vor cânta pentru cei care au nevoie de un sprijin, ca sã îl primeascã pe Mos Crãciun.  Intitulat generic „Copiii, muzica, bucuriile iernii”, spectacolul  caritabil de muzicã are loc vineri, iar cap de afis este câstigãtorul concursului Klavier Art de anul trecut.
„În data de 8 decembrie, la ora 18,00, desfãsurãm un spectacol cartitabil la Restaurantul Belle Epoque, sustinut de elevii Scolii de Muzicã din Petrosani si din Varpalota. Cele douã institutii colaboreazã de anul trecut si cei din Ungaria au venit la Petrosani pentru acest spectacol. Poate participa oricine. Un bilet costã 50 de lei si putem spune cã deja majoritatea biletelor sunt vândute. Sperãm sã aibã si un succes financiar acest concert caritabil”, a spus Eduard Wersanski, reprezentant Casa Pro Urbis, organizatorul evenimentului. Banii vor fi împãrtiti la douã centre din Petrosani, unde sunt îngijiti copii mai sãraci, pentru care Mos Crãciun nu poate veni altfel. „Banii vor fi donati celor douã institutii care se ocupã de copiii cu probleme sociale. Este vorba despre Casa Maria Stein, administratã de Caritas si Cãminul Cori Jesu administrat de Fundatia Sfântul Francisc. Banii vor fi folositi pentru a aduce bucurii copiilor de Crãciun”, a mai adãugat Eduard Wersanski.
Concertul este sustinut de 8 elevi din Petrosani si Varpalota, care vor cânta la pian si chitarã, spectacolul urmând sã fie deschis de Radu Torok, cel care a câstigat anul trecut concursul Klavier Art.
Diana Mitrache