Miner prins sub un utilaj, de Sfânta Varvara

Un miner de 40 de ani, care lucra în subteranul minei Livezeni a fost prins sub un utilaj, luni, în jurul prânzului. Accidentul s-a produs chiar de Sfânta Varvara, iar minerii spun cã nu ar fi trebuit sã lucreze acum.
Totusi, omul a fost scos de salvatorii mineri la suprafatã si, potrivit Anemonei Doda, purtãtor de cuvânt al ISU Hunedoara, acuza, la iesirea din minã dureri de cap si de umãr.  Un echipaj SMURD l-a preluat, imediat ce a fost scos de salvatorii mineri de sub pãmânt si l-au transportat la Spitalul de Urgentã din Petrosani.
Accidentul a avut loc la 300 de metri sub pãmânt, iar salvatorii au reusit sã îl scoatã de sub utilaj. Potrivit directorului general al CEH, Viorel Stancu, din primele date se pare cã minerul, în timp ce lucra,  s-ar fi dezechilibrat si ar fi cãzut, lovindu-se la cap si la piept. Colegii minerului au intervenit imediat pentru a-l ajuta. Un echipaj SMURD aflat la suprafatã l-a preluat si l-a transportat la Spitalul de Urgentã din Petrosani.
Luni, în Valea Jiului, minerii au sãrbãtorit Sfânta Varvara, ocrotitoarea celor care lucreazã sub pãmânt si, dacã în anii trecuti, cu aceastã ocazie erau liberi, anul acesta au trebuit sã vinã la muncã. Minerii spun cã aceasta zi ar fi trebuit sã fie nelucrãtoare, tocmai pentru cã sunt suspiciosi si spun cã se pot întâmpla nenorociri în subteran.
Diana Mitrache

6 thoughts on “Miner prins sub un utilaj, de Sfânta Varvara

  • 4 decembrie 2017 at 19:08
    Permalink

    se lucreaza pentru realizarea productiei pentru ca investitiile promise de guvernul psd la Mina Livezeni si Mina Vulcan au ramas la stadiu de promisiuni

    Reply
  • 4 decembrie 2017 at 20:24
    Permalink

    NEBUNULE nu mai termini odata cu investitiile si tevile de inox ale tale. Nu vezi ca CIUMA ROSIE mananca numai CACAT ???

    Reply
  • 4 decembrie 2017 at 21:18
    Permalink

    Sa se faca investitii la EM Livezeni si EM Vulcan !!!

    Reply
  • 4 decembrie 2017 at 23:40
    Permalink

    Pt. electricianul. „Minerii” s-au….transformat in „Minerii vaii jiului”, dar cred ca esti de acord ca este acelasi nebun, a avut…..tevile de inox infipte drept in crestetul capului si atunci cand a votat CIUMA ROSIE. De atunci, tot…..bate campii, indiferent care e tema articolului, el o tine una si buna, cu investitiile si cu tevile!

    Reply
  • 5 decembrie 2017 at 05:04
    Permalink

    face misto ….vede ca se enerveaza lumea

    Reply
  • 5 decembrie 2017 at 05:34
    Permalink

    electricianul , Justitiarul , …. este acelas betiv care nu a facut nimic in viata doar mosteniri , un puturos care curata la subsol pentru 5 lei de apartament

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *