Liderii minerilor din Valea Jiului lucreazã acum, împreunã cu administratia, la un proiect de mãrire a salariilor. Decizia vine tocmai pentru ca, transferul contributiilor cãtre angajatii CEH sã nu afecteze în niciun fel salariile nete.
Este o mãsurã absolut necesarã si Darius Câmpean, presdintele sindicatului Muntele, care negociazã veniturile salariatilor, spune cã nimeni nu va pierde nicun leu.
„Conform Ordonantei 82 de anul acesta, CEH trebuie sã demareze negocieri, pentru a gãsi solutii, în asa fel încât angajatii Complexului Energetic Hunedoara sã nu piardã, ca urma a transferului contributiilor de la angajator, la angajat. În luna decembrie, pânã în data de 20, asa cum predeve Ordonata. Strategia noastrã este una simplã: transferul acestor contributii nu este ideea noastrã, nici a angajatorului si atunci toate declaratiile celor de la guvernare este cã angajatii  nu vor pierde la venitul net. Aceasta este si pozitia noastrã si vom avea o serie de întâlniri, pentru a vedea exact, cu exemple, cât trebuie sã fie mãrirea de salariu pentru ca plata acestor contributii de cãtre angajat, sã nu ducã la diminuarea veniturilor nete”, a declarat Darius Câmpean, presedintele Sindicatului Muntele Sindicatele din minerit au si protestat la Bucuresti împorriva acestei decizii de a transfera sumele cãtre angajati, mai ales cã, în istoria mineritului de huilã, aceste sume nu au fost plãtite.
De-a lungul anilor, mineritul Vãii Jiului a ajuns cu datorii uriase si de douã ori le-au fost sterse de cãtre stat aceste neplãti, pentru cã altfel s-ar fi intrat în faliment
Toti minerii lucreazã de Sfânta Varvara
Desi, de obicei, ziua de 4 decembrie, când se sãrbãtoreste Sfânta Varavara era o zi liberã, în acest an, minerii din Valea Jiului lucreazã. Este nevoie de cãrbune si disponibilizãrile au diminuat drastic personalul direct productiv. Angajãrile au fost putine, asa încât si la Societatea de Închideri de Mine si la minele viabile din cadrul Complexului Energetic Hunedoara, ziua de luni este una lucrãtoare. Minerii sunt chemati la lucru si la finele sãptãmânii, pentru a face fatã necesarului de huilã, pentru termocentralele Mintia si Paroseni. Sfânta Varvara este consideratã ocrotitoarea celor ce trudesc în subteran, iar în Valea Jiului douã biserici au hramul în aceastã zi: biserica Catolicã din Petrosani si cea ortodoxã din Cartierul Aeroport, ce a fost ctitoritã de mineri.
Diana Mitrache