Orasul Uricani rãmâne fãrã ultima minã si acum primarul spune cã nici planul de închidere nu e fãcut convenabil. Mai mult, îi numeste, clar, mincinosi, pe cei care au fãcut planul de închidere, pentru cã nu au tinut cont de ce dorea orasul.
„Programul de închidere a fost fãcut de un domn Solschi, care era pe la un institut de proiectãri. Un mincinos, pe care îl fac public mincinos, care nu a tinut cont de punctul nostru de vedere, pentru cã acolo am dori sã pregãtim un parc tehnologic, sau industrial, dar mãcar partea de închidere am dori sã o pregãtim, asa cât sã ne ducã pânã acolo. Din pãcate, au urmat numai mincinosi, iar ultimul, chiar dacã era PSD-ist, un domn Anghel. Si el ne-a mintit si noi am fãcut si o sedintã de consiliu, unde am stabilit ce dorim sã rãmânã acolo. Mai avem un nou director, dar încercãm acum sã salvãm ce putem”, a spus Dãnut Buhãescu, primar al orasului Uricani
Spre deosebire de Petrila, unde pentru planul de închidere, s-au fãcut mai multe modificãri, asa încât sã fie pãstrate câteva clãdiri, la mina Uricani, primarul zice cã ar vrea maxim douã, pe care sã le pregãteascã drept hale, sau poate nici acelea nu sunt neapãrat necesare, ci doar utilitãtile.
„Nu vrem sã pãstrãm nici sediul administrativ, niciun fel de  clãdire. Eventual cele douã ateliere si acolo vorbim de infrastructura, cã acolo tot ce înseamnã tablã, acoperis, putem face hale industriale, pentru cã au deja acele structuri metalice puternice, canalizare si dacã nu, sã avem terenul curat, cu utilitãtile pregãtite”, mai afirmã primarul.
Mina Uricani va fi închisã în 2018, ea fiind ultima din aceastã parte a Vãii Jiului. Aici, s-au închis pe rând, mina Valea de Brazi, Câmpu lui Neag si orasul, unul creat ca monoindustrial, îsi pune nãdejdea în turism si deschiderea spre Herculane.
Diana Mitrache