PRETUL APEI NU CRESTE! Cresc serviciile pentru clienti

Apa Serv, societatea care distribuie apa si se ocupã cu sistemul de canalizare al Vãii Jiului, a anuntat cã nu va mai majora pretul apei.  Potrivit managerului Costel Avram, acum  societatea nu are niciun motiv sã mai creascã  costurile si singurul  obiectiv este acela de a atrage cât mai multi  beneficiari. Asta, gratie proiectelor ce sunt acum în derulare si care vor aduce firmei mai multi clienti, unii din zone mai îndepãrtate ale fiecãrui oras.
„Noi nu avem de gând si nu vom mãri pretul apei. Pentru ca firma sã meargã pe aceiasi directie, trebuie sã gãseascã noi beneficiari, cum, de exemplu, vom gãsi în Straja, unde s-a fãcut canalizarea, sau la Petrila, unde primãria a investit în zona Birãoni, si unde vor fi cam 70 de beneficiari. La Uricani, dividendele au adus la 12 familii apã si canalizare”, a precizat Costel Avram, director general SC Apa Serv.
Beneficiarii, însã, vor putea chiar sã dialogheze cu conducerea, în cazul în care au nevoie. Dupã ce a implementat plata prin POS, ori atentionarea prin sms, în cazul avariilor si întreruperilor programate, acum, cei de la ape spun  cã sunt gata de dialogul direct, prin internet.

„Vrem sã extindem comunicarea on-line, oferindu-le posibilitatea de a comunica astfel cu conducerea, prin intermediul unei pagini de pe site-ul societãtii. Eu vreau sã am discutii cu oamenii în direct, fãrã intermediari. Îmi asum si alte critici, dar si posibilitatea de a comunica prin WhatsApp, chiar dacã nu toti mã vor lãuda”, mai spune Costel Avram.
Apa Serv si-a extins retelele pânã în zonei izolate, acolo unde a reusit sã realizeze sistemele de canalizare si tot mai multi oameni, din diverse comunitãti, vin acum sã cearã racordarea la retea. Serviciile sunt mult îmbunãtãtite, iar din acest motiv, nici pretul nu va creste.
Diana Mitrache

3 thoughts on “PRETUL APEI NU CRESTE! Cresc serviciile pentru clienti

  • 13 noiembrie 2017 at 00:21
    Permalink

    Ar fi culmea sa mai creasca pretul, si asa noi locuitorii Vaii Jiului platim apa la unul dintre cele mai mari tarife din tara, asta in conditiile in care apa, la noi in vale, in cea mai mare parte curge liber, gravitational si nu necesita pompare!

    Reply
  • 13 noiembrie 2017 at 06:17
    Permalink

    Este mai bine sa te documentezi inainte

    PRETURI/TARIFE OPERATORI APA – CANAL LA 1 IULIE 2017

    Nr. Jude? Operator Pret Tarif Pret ap? +
    Crt. ap? canalizare tarif
    TVA TVA inclus canalizare
    inclus TVA inclus

    1. CONSTAN?A S.C. RAJA 4,46 4.32 8.78

    2. ARGE? SC APA CANAL 2000 4,00 4,51 8,51
    3. DÂMBOVI?A SC COMP.AP? TÂRGOVI?TE 4,15 4,27 8,42

    4. VÂLCEA SC APAVIL SA VÂLCEA 4,24 4,08 8,32
    5. BUZ?U COMPANIA DE AP? BUZ?U 5,06 3,09 8,15

    6. ILFOV SC APA CANAL ILFOV SA 3,54 4,10 7,64

    7. CARA? SEVERIN SC AQUA CARA? RE?ITA 4,36 3,18 7,54
    8. NEAM? COMP.JUD.APA SERV NEAM? 3,88 3,62 7,50

    9. BISTRI?A SC AQUABIS BISTRI?A 4,04 3,31 7,35

    10. MURE? SC AQUASERV TÂRGU MURE? 3,82 3,53 7,35
    11. GIURGIU SC APA SERVICE GIURGIU 3,77 3,55 7,32

    12. SATU MARE SC AQUASERV SATU MARE 3,75 3,56 7,31

    13. OLT SC COMPANIA DE APA OLT 3,12 4,15 7,27

    14. BR?ILA COMP.UTILIT??I PUBLICE DUN?REA BR?ILA 4,38 2,88 7,26
    15. PRAHOVA SC HIDRO PRAHOVA PLOIE?TI 4,22 2,99 7,21

    16. HUNEDOARA SC APA SERV VALEA JIULUI PETRO?ANI 4,60 2,60 7,20
    17. ARAD SC COMP.DE AP? ARAD 3,65 3,55 7,20

    18. SIBIU SC APA TÂRNAVEI MARI SA 3,48 3,65 7,13
    19. HUNEDOARA SC APA PROD SA DEVA 4,15 2,97 7,12

    20. BRA?OV COMPANIA AP? BRA?OV 4,05 3,06 7,11

    21. MARAMURE? SC VITAL SA BAIA MARE 3,79 3,28 7,07

    22. GALA?I SC AP? CANAL GALA?I 4,39 2,65 7,04
    23. CLUJ COMPANIA DE AP? ARIE? TURDA 3,44 3,59 7,03

    24. TULCEA SC AQUASERV SA TULCEA 4,12 2,90 7,02

    25. HARGHITA SC HARVIZ SA 3,83 3,19 7,02

    26. BOTO?ANI SC NOVA APASERV SA BOTO?ANI 3,88 3,08 6,96
    27. C?L?RA?I SC ECOAQUA SUC.OLTENI?A 3,54 3,30 6,84

    28. SUCEAVA SC ACET SA SUCEAVA 3,83 3,01 6,84

    29. BAC?U COMP.REGIONAL? DE AP? BAC?U 3,78 3,06 6,84

    30. IA?I SC APAVITAL SA IA?I 3,71 3,01 6,72
    31. ALBA SC CTTA SA ALBA 3,28 3,43 6,71

    32. TIMI? SC AQUATIM SA TIMI?OARA 3,11 3,38 6,49

    33. DOLJ COMP.DE AP? OLTENIA 3,64 2,61 6,25

    34. CLUJ + S?LAJ COMP.DE AP? SOME? SA ZALAU ?I CLUJ 2,87 3,32 6,19
    35. HARGHITA SC GOSPOD?RIE COM.SF.GHEORGHE 3,24 2,92 6,16

    36. VASLUI SC AQUAVAS SA VASLUI 3,74 2,26 6,00

    37. MEHEDIN?I SC SECOM SA DROBETA TURNU SEVERIN 4,16 1,82 5,98

    38. SIBIU SC APA CANAL SIBIU 3,36 2,53 5,89
    39. GORJ SC APAREGIO SA TÂRGU JIU 2,64 3,07 5,71

    40. VRANCEA SC COMPANIA DE UTILIT.PUBLICE FOC?ANI 3,10 2,57 5,68

    41. BUCURE?TI SC APA – NOVA BUCURE?TI 3,61 2,07 5,68

    42. BIHOR COMPANIA DE AP? ORADEA SA 3,49 2,02 5,51

    43. TELEORMAN SC APA SERV ALEXANDRIA 3,25 2,26 5,51

    44. ILFOV SC EURO APAVOL SA VOLUNTARI 4,02 0,95 4,97
    45. PRAHOVA SC APA NOVA SRL PLOIE?TI 3,01 1,40 4,41

    Reply
  • 13 noiembrie 2017 at 16:28
    Permalink

    Tot scumpire este…..

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *