Dupã douã luni, merg, în sfârsit, la scoalã

Elevii care învatã la Scoala din Câmpu lui Neag abia azi intrã în scoalã. Pânã acum au tinut cursurile la Cãminul cultural.  Asta, pentru cã scoala a fost în reparatii, însã, primarul Dãnut Buhãescu, desi promitea, la 11 septembrie, când a început scoala, cã în 7 zile e gata totul, abia acum, dupã douã luni, a reusit sã finalizeze investitia. Este poate, momentul în care scoala va fi, în sfârsit acreditatã.
„Peste 90% din lucrãri sunt executate. Interioarele, exterioarele sunt gata, mai este partea unde vin refugiile si acel scaun pentru persoanele cu handicap. Luni deja mutãm copiii în scoalã, pentru cã se izoleazã partea de scãri exterioare. Cursurile s-au tinut în cãminul cultural de la Câmpu lui Neag si acum, de luni, dorim sã înceapã scoala în noua clãdire. O sã placã la toatã lumea, avem grupuri sociale nou-noute, zidurile au fost sparte, ca sã mãrim volumul de luminã, au fost îndeplinite conditiile impuse de pompieri, de ISU, de DSP”, a spus Dãnut Buhãescu, primarul orasului Uricani.
Nu mai putin de 34 de copii au început în acest an scoala încãminul cultural, unde au fost improvizate sãlile de curs. Sunt copii de grãdinitã si din ciclul primar I-IV, iar acolo au stat douã luni de zile, din cauza lucrãrilor ce s-au executat aici. Scoala nu a primit niciodatã acreditare de la DSP pentru cã nu era la standardele cerute si grãdinita functiona în aceiasi clãdire cu gimnaziul.
Diana Mitrache

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *