Lucreazã în minã, ori la suprafatã, dar sunt cei care stiu ce au de fãcut în cazul unei explozii. De joi dimineatã, însã, îsi aratã priceperea în cadrul unui concurs de salvare ce a fost împãrtit pe douã zile, în functie de locul în care acestia actioneazã: în subteran sau la suprafatã.
Primii au intrat salvatorii mineri si scenariul a fost unul cât se poate de real, bazat pe o situatie ce a avut loc recent în una dintre minele din Valea Jiului.
„Acum se întrec din Valea Jiului, din cadrul CEH, 4 echipe si una de la Salina Praid. Vineri urmeazã partea de suprafatã, unde se întrec echipe din toate ramurile industriale, de la CEO, 4 echipe, respectiv, Rovinari, Turceni, Craiova si Isalnita, de la Metrorex, Rafinãriii si Arcelor Mital Galati. Traseul pe care cei care au intrat primii în concurs îl au de parcurs  presupune un scenariu inspirat din ceva ce s-a întâmplat recent în Valea Jiului”, a declarat, la momentul startului, Daniel Pupãzan, sef Departament Securitate Industrialã din cadrul INSEMEX Petrosani.
Salvatorii sunt cei care actioneazã primii, iar modalitatea de a interveni, ca si rapiditatea si corectitudinea cu care o fac, îi poate salva pe cei prinsi de evenimentele ce apar în astfel de situatii. E vorba, însã, si de siguranta lor, iar acest exercitiu îi pune în temã pentru a sti ce au de fãcut concret.

„De multe ori, cuvintele spun prea putin fatã de ceea ce voi faceti în situatii extreme. Încercati sã dati dovadã în continuare de devotament si iubire de aproape, pentru cã fãrã aceastã iubire, nu v-ati angaja sã salvati vieti. Este o întrecere în îndemânare si un bun antrenament”, a adãugat si Nicolae Voinoiu, director Inspectia Muncii România, care supervizeazã acest concurs de la Petrosani. Salvatorii minieri si de suprafatã intervin primii, atunci când sunt explozii, surpãri de galerii, ori lucrãri în medii toxice si ei trebuie sã stie exact ce au de fãcut. Sunt acum testati si la cea de a X-a editie, chiar si de medici, care îi puncteazã sau depuncteazã pentru fiecare gest pe care îl fac în timpul exercitiului.
Diana Mitrache