Sindicalistii de la Complexul Energetic Hunedoara au fost chemati la comisia de anchetã a ANRE. La sedinta de joi au fost invitati reprezentantii Confederatiei Sindicale Nationalã Meridian si cei de la Blocul National Sindical.
Darius Câmpean, presedintele Sindicatului Muntele a fost si el prezent în Parlament, la comisia de anchetã a ANRE. Printre cei invitati la comisia de anchetã au fost si abonati casnici, dar si doi fosti ministri ai Energiei, Andrei Gerea si Rãzvan Nicolescu. La una din întâlnirile trecute, conducerea Complexului Energetic Hunedoara a prezentat situatia societãtii, dar si modul în care a actionat în perioada în care preturile de tranzactionare ale energiei electrice au atins cote maxime.
„Au fost momente când am vândut pe piata de echilibrare si am fost solicitati de DEN. Au fost preturi si de 600 de lei în unele zile, cam acesta a fost pretul maxim, de 700 lei, pe piata de echilibrare. Am vândut întotdeauna pe PZU la pretul de închidere a pietei o cantitate minimã astfel încât sã asigurãm energia termicã în Petrosani si Deva, iar în rest am rãspuns solicitãrii Dispecerului National, am functionat cu douã grupuri la Mintia si cu grupul de la Paroseni, pe perioade de circa o sãptãmânã – o sãptãmânã jumãtate, în luna ianuarie. Apoi am mers cu un singur cazan pentru refacerea stocurilor, am încercat sã nu rãmânem fãrã combustibil. Din august am vândut cu un pret de 350-400 lei, pe piata de echilibrare, pe perioade scurte, de câteva zile. Am pornit cel de-al doilea cazan de la grupul care functiona”, au spus cei de la CEH.
Audierile din comisia de anchetã a ANRE continuã. Parlamentarii vor sã afle care au fost motivele pentru care pretul energiei a crescut galopant.
Monika BACIU