Disponibilizãrile la CEH lasã minele descoperite

Complexul Energetic Hunedoara concediazã aproximativ 500 de oameni, iar pânã în ianuarie are nevoie de altii.  Este o mãsurã pe care sindicatele au discutat-o si cu ministrul Energiei Toma Petcu, venit în Valea Jiului în urma evenimentelor tragice, iar sindicalistii spun cã, dupã disponibilizãri vor fi probleme în subetarn. Nu vor fi oameni suficienti sã conducã anumite sectoare, nu vor avea experientã cei care rãmân, iar unele posturi vor rãmâne descoperite.
„Vor fi probleme în toate meseriile, atât în cea de lãcãtus sau electricieni de subteran, cât si în meseria de miner, precum si probleme mari în ceea ce priveste conducerea anumitor segmente de activitate”, a spus Darius Câmpean, presedintele Sindicatului Muntele din cadrul CEH.
Situatia, însã, ar putea fi remediatã în prima lunã a anului viitor, când sindicatele cer noi angajãri.
„Încadrãrile de personal se vor putea face doar din luna ianuarie, asa încât, în decembrie ne vom întâlni din nou. Vom face o analizã clarã, dupã ce concedierile vor fi avut loc si vom putea clar identifica numãrul de persoane si categoriile de personal de care avem nevoie”, a mai precizat Darius Câmpean. Aproximativ  2.000 de oameni ar putea fi disponibilizati în urmãtorii 2 ani din sectorul energetic al cãrbunelui. Declaratia îi apartine secretarului de stat în Ministerul Energiei, Doru Visan. Acesta a spus cã energia pe bazã de cãrbune va exista în continuare, însã în ultimii ani s-au fãcut pasi repezi de la  energia ”clasicã” la cea ”curatã”, iar aceastã tranzitie este una ”ce implicã disponibilizãri de personal”. Aproape 500 de oameni trebuie sã plece de la minele  considerate viabile, din cadrul Complexului Energetic Hunedoara. Ultima lor zi de lucru va fi 18 decembrie.
Diana Mitrache

4 comentarii la „Disponibilizãrile la CEH lasã minele descoperite

  • 8 noiembrie 2017 la 19:30
    Permalink

    Sa se faca cat mai repede angajari de tineri in subteranele EM Livezeni si EM Vulcan .

    Răspunde
  • 8 noiembrie 2017 la 21:53
    Permalink

    Partidul a numit deja conducatorii! A sporit nr membrilor noi de partid! Partidul e in toate! Si de o fi asa greu pot sa-i aduca inapoi pe sefututii astia care pleaca dupa modelul niculescu si giurgiu de la mintia!

    Răspunde
  • 8 noiembrie 2017 la 23:23
    Permalink

    Pai care este smecheria. Pleaca uni care au/nu au conditii de pensie si angajeaza altii. De ce nu se iese normal la limita de varsta/ ani lucrati la pensie iar pe masura iesiiri la pensie (conform legi nu ca mai stam caci castigam bine sau avem anumita functie) sa se angajeze tineri, nu fosti disponibilizati sau chiar pensionari (exista si astfel de cazuri la Livezeni, CEH, Vulcan). Iar sindicatele mai bine sa taca caci sunt partase la aceste manevre.

    Răspunde
  • 9 noiembrie 2017 la 12:22
    Permalink

    va pune partidu si sefi de sector la sectorul de cules ciuperci si directori de afine, zmeura, bureti si papadie. minele se inchid si raman putorile fara post.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.