Profesorii Universitãtii Petrosani angrenati în activitatea de analizã a minelor

Cadrele didactice ale Universitãtii din Petrosani vor face parte din comisia care va analiza starea minelor din Valea Jiului. A fost nevoie ca oamenii sã îsi piardã viata în subteran pentru ca ministerul sã reactioneze.
Cu o traditie de 70 de ani în domeniul minier, Universitatea Petrosani devine pionul principal în aceastã ecuatie. Cadrele didactice de aici trebuie sã spunã care este starea unitãtilor miniere.
“Am primit o adresã prin care se creeazã o comisie care sã verifice starea de securitate a minelor viabile si pe închidere si din aceastã comisia, Universitatea va delega douã cadre  didactice. Avem si în plus, noi putem face si mai multe”,  a declarat prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universitãtii Petrosani.  Profesorii de la institutia de învãtãmânt superior din Valea Jiului fac parte si din comisia de anchetã  a accidentului de la mina Lupeni. în plus, cadrele didactice au mai fãcut parte, în trecut, din diferite comisii de la nivel national.
“Avem patru profesori care fac parte din comisia de cercetare a accidentului minier de la Lupeni si ei au mai fãcut parte din comisii atât de analizã a unor accidente, dar au participat si la redactarea legii minelor, la strategiile de dezvoltare energeticã a României.  Întotdeauna am avut câte un reprezentant”, a mai spus sursa citatã.  Expertiza este cuvântul cheie care îi recomandã pe profesorii de la Universitatea din Petrosani. Dascãlii sunt mereu conectati la schimbãrile de la nivel global.
“Noi suntem informati permanent si ne corelãm cu strategiile europene, cu strategiile mondiale cu situatia de pe piata energeticã europeanã si nationalã. De aici rezidã expertiza noastrã”, a mai subliniat rectorul Universitãtii Petrosani. Universitatea din Petrosani reprezintã  o parte integrantã a  comunitãtii academice internationale, împãrtãsind crezul în aceleasi valori morale, educationale, stiintifice si culturale. În conditiile fenomenului de globalizare, Universitatea din Petrosani este  preocupatã de întãrirea participãrii la schimbul international de valori, iar ca urmare a prestigiului de care se bucurã, actualmente existã programe de colaborare cu peste 18 universitãti din Europa, America, Asia si Africa.
Monika BACIU

Advertisements

Un comentariu la „Profesorii Universitãtii Petrosani angrenati în activitatea de analizã a minelor

  • 2 noiembrie 2017 la 19:31
    Permalink

    Sa se faca investitii la EM Livezeni si EM Vulcan sa devina rentabila huila de valea jiului si sa ne corelam si noi la strategii europene si mondiale .

Comentariile sunt închise.