Viitorul CEH: “Trei grupuri pe cãrbune, cu SIEG”

Sindicalistii de la Muntele au fost la Bucuresti unde au discutat cu prim-ministrul României, Mihai Tudose, si cu ministrul Energiei, Toma Petcu despre viitorul Complexului Energetic Hunedoara.  Termocentrala de la Mintia este problema cea mai mare a societãtii  energetice, aceasta neavând investitiile necesare pentru a se conforma la conditiile de mediu. Acest fapt ar putea avea repercursiuni si asupra unitãtilor miniere din Valea Jiului. tocmai de aceea, sindicalistii cer sprijin pentru viitorul societãtii energetice.
“Eu am avut o discutie cu domnul premieri ieri, i-am trimis un material despre cum vedem viitorul Complexului Energetic Hunedoara si asearã m-am întâlnit cu domnul ministru (Toma Petcu-n.r.). Miercuri a fost o întâlnire pe SIEG unde din punctul meu de vedere conducerea de la termocentrala Mintia nu stie ce vrea. Trebuie sã îsi revinã repede. Au o problemã foarte mare si din pãcate o sã atragã si cele douã exploatãri miniere, Livezeni si Vulcan într-o situatie destul de grea dacã lucrurile nu se miscã repede”, a declarat Darius Câmpean, presedintele Sindicatului Muntele.
Sindicalistii oferã si solutii. Nu este pentru prima datã când  specialistii din ministere sunt “consiliati” de oamenii din teritoriu.
“Viitorul CEH îl vãd cu trei grupuri pe cãrbune, unul la Paroseni si douã la Mintia cu SIEG, care sã acopere costurile celor douã exploatãri miniere si cu prelungirea functionãrii cu  productie a celorlalte douã unitãti miniere, Lonea si Lupeni, cu SIEG care sã permitã termocentralei Mintia sã se conformeze la conditiile de mediu, pentru a putea functiona legal”,   a mai spus  Darius Câmpean.  Prim-ministrul României, Mihai Tudose a mai fost si ieri la termocentrala de la Mintia. În decursul a trei sãptãmâni acesta a fost de douã ori la SE Mintia.
Monika BACIU

2 thoughts on “Viitorul CEH: “Trei grupuri pe cãrbune, cu SIEG”

  • 2 noiembrie 2017 at 19:17
    Permalink

    Sindicatul Muntele sa solicite investitii la EM Livezeni si EM Vulcan pentru a deveni rentabila huila din valea jiului .

    Reply
  • 2 noiembrie 2017 at 20:24
    Permalink

    Putem vorbi de SIEG doar in cazul functionarii grupurilor energetice pe carbune indigen.
    Intrebari:
    – care este productia actuala a celor doua mine si care este resursa financiara necesara pentru cresterea productivitatii?
    – in cat timp se va realiza cresterea productivitatii si care va fi productia de carbune a celor doua mine asa zis viabile: Vulcan si Livezeni, dupa modernizare ?
    – ce capacitati de productie (grupuri energetice) a energiei electrice de la Mintia si Paroseni pot fi asigurate cu productia de carbune a celor doua mine actuala si dupa modernizare?
    – se poate asigura din alte surse interne carbune corespunzator din punct de vedere calitativ pentru grupurile de la Mintia si Paroseni?
    Raspunsul la aceste intrebari ne spune clar cate grupuri trebuie sa fie incluse in SIEG (sigur trebuie ca din analiza Transelectrica sa rezulte ca aceste grupuri sunt necesare SEN).

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *