Cãrti pentru francofonii din Petrila

Au câstigat un loc III la un concurs national de teatru, iar efortul lor a fost rãsplãtit cu daruri. Un grup de oameni cu suflet mare le-a adus cãrti copiilor care vin la Asociatia Les Amis de la France si care fac parte din trupa de teatru ce s-a întors premiatã.
„Am fost la Asociatia Les Amis de France sã îi felicitãm pe tinerii actori, întorsi de la festivalul teatrului din Bacãu. Le-am adus dulciuri copiilor, iar pentru cã sotii Manoliu, Bogdan si Simona, ne-au rugat sã îi sprijinim pentru a deschide o bibliotecã la sediul asociatiei, le-am donat aproximativ 700 volume de carte”, a spus Mariana Popa, cea care a dus, alãturi de consilierul local de la Petrosani, Lavinia Grigoriu, cadouri, acestor copii talentati.
În perioada 27-29 noiembrie, la Bacãu, a avut loc la Festivalul International de Teatru, Muzicã si Dans pentru Copii si Tineri „Neghinitã”, editia a VIII-a, unde trupa de teatru „Ana Colda” din Petrila s-a clasat pe podium, pe locul III, cu povestea fratilor Grimm, adaptatã vietii de miner. Raluca Lupulescu, Mot Roxana, Flavia Maria, Daniela T. Marina, Manoliu Anca Simona, Popescu Mihaela, Amariei Lorena si Angi F. Maria, coordonati de Bogdan si Anca Simona Manoliu au adus primul premiu la Petrila, iar altii s-au gândit sã îi ajute si sã îi premieze în acest fel.
Diana Mitrache

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.