Numai Divinitatea mai poate salva Complexul Energetic Hunedoara

Zeci de milioane de euro sunt necesare pentru modernizarea celor douã unitãti miniere care vor functiona si dupã anul 2018. Livezeniul si Vulcanul au nevoie de investitii majore pentru a deveni  viabile.  Conducerea administrativã a Complexului Energetic Hunedoara încã mai nutreste  sperante cã va primi, de undeva, de la Divinitate poate, banii necesari pentru retehnologizare.
Sarcinã precisã: plan de dezvoltare
Complexul Energetic Hunedoara este blocat în datorii. Societatea energeticã nu mai prezintã credibilitate si nici sigurantã în fata creditorilor pentru a obtine împrumuturi în vederea retehnologizãrii. Cele douã unitãti miniere care sunt considerate viabile, Vulcan si Livezeni, au nevoie de investitii.
“Una din probleme a fost grija sindicatelor vizavi de capacitãti. Noi am identificat aceastã problemã încã din momentul în care am vãzut cã rãmânem cu douã unitãti miniere la nivel de Valea Jiului si foarte multe întrebãri au venit privind potentialul celor douã de a satisface nevoia de cãrbune. Perimetrele miniere  au avut capacitate de productie, cu mii de tone, perimetrele permit dezvoltarea de capacitãti si rezerva geologicã  aferentã ca mineritul sã meargã multi ani într-o exploatare intensivã,  într-o exploatare care sã scadã costurile specifice prin crestere de  productivitate astfel încât si costul cu tona extrasã sã ducã pânã la  capãt  functionarea  termocentralei pe piatã”,  a declarat Stamin Purcaru, presedintele Consiliului de Administratie al Complexului Energetic Hunedoara.
Conducerea executivã are ca sarcinã întocmirea unui plan de dezvoltare pentru cele douã unitãti miniere ce rãmân în functie dupã anul 2018, astfel încât sã preia capacitãtile de productie pierdute în urma închiderii.
“De câteva luni am analizat situatia de la cele douã mine. Am dispus azi (n.r 18 octombrie) în CÃ prezentarea planului de dezvoltare pe fiecare minã, atât la Livezeni, cât si Vulcan, astfel încât capacitãtile de productie ce o sã le pierdem la finele anului 2018 sã fie preluate de cãtre celelalte douã mine. Dacã nu vom fi în stare sã preluãm aceste capacitãti, va fi o mare problemã, motiv pentru care ne-am mobilizat ca, într-un an de zile, sã rezolvãm aceastã problemã. Altfel se pune problemã ce facem cu necesarul de cãrbune. Am transmis sarcinã conducerii executive sã ia în serios aceastã  problemã, astfel încât la finele anului  2018  parte din capacitãtile de productie pierdute la nivel de CEH sã fie  compensate în cele douã mine care rãmân viabile”,  a mai spus sursa citatã.
Producãtorii de utilaje miniere, îngropati de societãtile de profil
Producãtorii de utilaje miniere din tarã au fost îngropati de societãtile miniere. Închiderea minelor, dar si neachitarea la timp a mãrfurilor au pus lacãtul pe  atelierele producãtoare de echipament minier. Acum, dacã este nevoie de astfel de utilaje trebuie adus din import.
“Constatãm cã nu mai sunt unitãti economice producãtoare de utilaj minier în aceastã tarã. Începând cu închiderea mare a  mineritului în anul 2007, multe uzine de productie privind echipamentele miniere s-au reprofilat,  si-au pierdut obiectul de activitate si suntem nevoiti sã luãm din Ucraina, Bulgaria. Este nefiresc. Am propus sã si plãtim ce luãm pentru cã poate si noi contribuim la stingerea activitãtii lor prin neplatã. Trebuie sã gãsim un partener care sã producã, dar si noi sã fim loiali, dar si sã  plãtim”,  a mai spus Purcaru.

Au fost însã firme care au ridicat imperii din afacerile cu societãtile miniere.
Blocati în credite, dar încã sperã la leasing
Singura solutie pentru viabilizarea celor douã unitãti miniere care rãmân în functie este investitia. Numai cã nicio bancã nu mai oferã  credite Complexului Energetic Hunedoara. conducerea administrativã rãmâne cu speranta.
“Trebuie neapãrat sã gãsim instrumentele financiare care sã permitã investitiile în cele douã mine, astfel încât sã le dezvoltãm cã altã sansã nu avem. Acel program era cu 67 de milioane de euro, era un program de investitii pe patru mine. Am constatat cã nu era însotit de studii de fezabilitate care sã certifice fezabilitatea lor, între timp s-a schimbat strategia, douã din unitãtile miniere au fost promovate la închidere ceea ce schimbã planul de investitii si din acest punct de vedere am  reluat aceastã problemã pe program de investitii si e nevoie de cel putin un complex mecanizat  la mina Livezeni,  o combinã de înaintare, o statie de degazare la mina Livezeni. Sunt  milioane de euro. Trebuie sã gãsim ori  leasing, ori sursã de finantare cã altã sursã nu avem”,  a mai precizat Stamin Purcaru, presedintele Consiliului de Administratie al CEH.  În urmã cu câtiva ani, chinezii erau asteptati în Valea Jiului. acestia  trebuiau sã retehnologizeze unitãtile miniere. Proiectul s-a blocat.
Fonduri proprii
În urmã cu douã sãptãmâni, un rãspuns al Complexului Energetic Hunedoara arãta care ar fi investitiile necesare pentru viabilizarea celor douã unitãti miniere, dar si sursa de finantare.  “Pentru cresterea productiei în cadrul Directiei Miniere a S. CEH se vor pune în functie douã noi capacitãti de productie la EM Livezeni si anume abataj mecanizat panou 5, strat 13, bloc VII cât si a abatajului panoul 2 FS, strat 13, bloc IX. La EM Vulcan se vor executa lucrãri miniere de pregãtire a unei noi capacitãti de productie si anume abatajul cu banc subminat nr. 4E/3/VI 310. În perioada  urmãtoare, activitatea de productie se va desfãsura si în zilele nelucrãtoare, respectiv sâmbãta si duminica”, mai aratã rãspunsul. Douã unitãti miniere din cadrul Complexului Energetic Hunedoara sunt considerate viabile.  Adevãrul este cã fãrã investitii nici acestea  nu vor mai putea supravietui. Pentru minele Vulcan si Lupeni se are în vedere  achizitionarea unor  materiale si utilaje.
“La sucursalele EM Livezeni si EM Vulcan, pentru activitatea desfãsuratã în subteran, se are în vedere realizarea de investitii. Investitiile constau în dotãrile celor douã sucursale cu utilaje astfel: Sucursala EM Livezeni: transportoare cu raclete TR5, forezã de cercetare geologicã, statie centralã de degazare în sistem containerizat. Sucursala EM Vulcan: transportoare cu raclete TR3. investitiile mentionate anterior, pentru sucursalele EM Livezeni si EM Vulcan, se vor realiza din fondurile proprii ale Societãtii Complexul Energetic Hunedoara SA, care sunt cuprinse  în Programul Anual  de Investitii 2017 si  aprobate prin HCA nr. 17/26.05.2017”, mai aratã rãspunsul CEH. Lipsa investitiilor îsi spune cuvântul. Minerii plãtesc cu propria viatã. Ultimul exemplu este cel al celor doi mineri de la Lupeni care sãptãmâna trecutã si-au pierdut viata în urma unui accident  de muncã.
Monika BACIU

12 thoughts on “Numai Divinitatea mai poate salva Complexul Energetic Hunedoara

  • 19 octombrie 2017 at 19:25
    Permalink

    1997 a inceput macelul in minerit valea jiului, cu disponibilizari , si acuma santem in 2017 ,deci 20 de ani unde ing PURCARU ION STAMIN A AVUT UN CUVANT DE SPUS, LA DISTRUGEREA MINERITULUI SI RAMANE LA CONDUCERE PANA VA CANTA VESNICA POMENIREI VAII JIULUI

    Reply
  • 19 octombrie 2017 at 19:40
    Permalink

    divinitatea are un nume: PSD. deci votati PSD sitotul va fi perfect. succes.

    Reply
    • 20 octombrie 2017 at 09:21
      Permalink

      Yes, yes, yes…doar „capul” lor e pictat in biserici !

      Reply
  • 19 octombrie 2017 at 20:31
    Permalink

    Haideti odata cu investitile pentru a creste productivitatea la EM Vulcan si EM Livezeni

    Reply
  • 19 octombrie 2017 at 22:44
    Permalink

    Aceleasi povesti care pot sa le cread? doar copii…cand dorm. La mina Livezeni nu va fi pus in func?ie acel abataj mai repede de vara anului viitor ?i oricum este cam compromis pentru ca lucr?rile nu au confirmat ceea ce se astepta, nu poti sa mergi in minerit pe bijbaite, trebuie facute si lucrari de cercetare.
    La Vulcan inca mai merge dar nu prea mult, o sa vina si acolo problemele.
    Nu poti avea la caruta doar cai batrani si sa mearga, mai trebuie intercalati si tineri, dar fiind nutretul bun(bani multi la personalul de conducere) e greu sa renunti la el iar legile tari sunt doar teoretice. Cum poti angaja un pensionar cand atatia tineri nu au loc de munca, cum poti tine la munca pe un pensionar care are dosarul de pensie depus de peste patru cinci luni si ia si pensie si salar, chiar daca este in foaie de boal?, este corect? Cum poti tine in sistem oameni care de mult timp au conditiile de pensionare indeplinite si stau doar pentru lefuri, incepând de la cei din consiliul de administratie si continuând cu cei din conducerea CEH si de la unit??ile miniere. Cum poti sa dai bani unui om care oricum iese la pensie in loc ca acei bani sa fie folositi pentru achizitii. Si atunci nu are rost sa va faceti sperante ca vor veni bani. Banii sunt dar din nefericire nu este cine sa-i gestioneze.

    Reply
  • 19 octombrie 2017 at 23:35
    Permalink

    se fac achizitii de ani de zile , toate sunt pe harti doar, din lipsa banilor pentru investitii doar se carpeste pe aici pe acolo,(un transportor,,o sondeza,,cateva suruburi,,) nimic semnificativ raportat la utilajele existente, care au ani de zile de functionare si cat de curand vor cadea, toti vad aceasta problema, dar ce folos? a deschide noi perimetre miniere depaseste cu mult posibilitatile CEH-ului, totul va ramane doar la nivel de planuri si dorinte, realitatea e mai cruda decat vor sa recunoasca multi,,,,

    Reply
  • 20 octombrie 2017 at 04:31
    Permalink

    Exista o sansa pt a castiga timp pt „modernizarea” celor doua mine considerate viabile : prelungirea activitatii la E.M. Lupeni !!! Aici e cheia ! Asta e mina care va va da timp dar si productie,astfel incat sa va puteti misca cu celelalte doua.

    Reply
  • 20 octombrie 2017 at 08:45
    Permalink

    inchidetile pe toate 4 si sa vedeti ce de bani de investiti sant

    Reply
    • 20 octombrie 2017 at 09:23
      Permalink

      Asta e singura solutie corecta. Si acolo se va ajunge in f. scurt timp.

      Reply
  • 20 octombrie 2017 at 10:02
    Permalink

    Investitiile pentru mina Vulcan si Lonea vor veni din minele Lupeni si Lonea ,stalpi,grinzi,TH , utilajele electromecanice si complexul de la mina Lupeni, toate uzate si invechite dar numai bune de furat . Ha ha ha ,
    Nu va faceti griji prea mari ,mina Vulcan si Livezeni vor intra pe inchidere in anul 2025 ,an in care se finalizeaza inchiderea inelului energetic de 400 Kv la trans electrica si in acel moment nu mai este nevoie de mintia si paroseni

    Reply
  • 21 octombrie 2017 at 14:06
    Permalink

    nu conteaza ce faceti noi sa lucram cat mai multe sambete sa bagam duble la greu sa fie pensia mare

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *