Pensionabilii de la Complexul Energetic Hunedoara pleacã fãrã disponibilizãri, cel putin la nivel declarativ.  În anii anteriori s-a constatat cã multi dintre cei care îndeplineau conditiile de pensie asteptau sã plece cu sumele compensatorii. Anul acesta nu mai este valabil acest lucru.
“Nu vor beneficia de disponibilizãri persoane cãrora li s-au emis dosare de pensie sau care au dosarul depus la Casa de Pensii, pentru cã data iesirii la pensie este data acceptãrii dosarului. Când îi va veni decizia, chiar dacã mai lucreazã o lunã sau trei, data iesirii la pensie  va fi, dacã si-a depus dosarul la 1 octombrie, 1 octombrie. Nu pot sã disponibilizez o pensie care este la pensie. Mai sunt câteva  persoane care au decizii de pensie, dar marea majoritate au plecat.  Mai avem undeva la  15-20 de persoane care si-au depus dosarele  si care încã mai sunt în activitate”,  a declarat Viorel Stancu, directorul general al CEH.
Aproape 500 de angajati ai Complexului Energetic Hunedoara urmeazã a-si pierde locurile de muncã în urmãtoarea perioadã. Potrivit secretarului de stat în Ministerul Energiei, Doru Visan, sãptãmâna aceasta vor fi emise preavizele în vederea concedierilor colective.
“De disponibilizãri, informatia este urmãtoarea: în urma depunerii proiectului de hotãrâre de Guvern, în avizare la Ministerul Justitiei si Ministerul Finantelor, în conformitate cu planul de disponibilizare întocmit, dorinta Ministerului de Finante este ca procesul de disponibilizare sã producã efecte pentru anul 2018 privind veniturile de completare, ultima zi de lucru a celor care  vor fi disponibilizati  sã fie în jurul datei de  20 noiembrie, ca atare în jurul datei de 20 octombrie sã emitem preavizele”,  a spus Doru Visan, secretar de stat în Ministerul Energiei.
Persoanele care vor pleca prin disponibilizare vor beneficia de aceleasi sume compensatorii  precum colegii lor de la Societatea Nationalã de Închideri Mine Valea Jiului.  “Suma de plecare va fi identicã cu cea de la Societatea Nationalã de Închideri Mine Valea Jiului. 31.250 aproximativ, sumã netã, iar  veniturile de completare sunt trecute în OUG 36, în functie de vechimea  în muncã”,  a mai spus Viorel Stancu.  Conducerea CEH spune cã se fac sondaje pentru disponibilizãri. 496 de persoane de la Complexul Energetic Hunedoara vor fi disponibilizate, în prima transã.
Monika BACIU