Guvernul a aprobat prelungirea activitatii la mina Lupeni

Guvernul a aprobat in sedinta de ieri, memorandumul privind prelungirea activitatii la mina Lupeni. Abia incepand de acum se pot face pasii necesari pentru notificarea Comisiei Europene cu privire la acest aspect. Informatia este confirmata de Doru Visan, secretar de stat in Ministerul Energiei. “S-a aprobat memorandumul. Vineri il trimitem la Consiliului Concurentei si la Comisia Europeana”, a declarat Doru Visan, secretar de stat in Ministerul Energiei.
Obligatia Romaniei: notificarea Comisiei Europene
Secretarul de stat in Ministerul Energiei, Doru Visan, a incercat sa faca lumina in acest caz, insa degeaba. Afirmatiile sale vin sa intareasca faptul ca productia de huila de la mina Lupeni trebuia sa inceteze la data de 30 septembrie.
“Romania ca stat membru al Comisiei Europene are in vigoare decizia 787 pe baza careia se face programul de inchidere a mineritului in Romania. Termenul limita pentru activitatea de extractie si de subventie a acestei activitati este 31.12.2018. In cadrul acestui termen, statul membru, in speta Romania, are dreptul de a modifica alte termene, cu conditia sa nu depaseasca acest termen si respectiv sumele bugetate pe capitolul respectiv. Acest drept este urmat si de o obligatie, de a notifica Comisia Europeana in acest sens, in anul carbonifer respectiv”,  a declarat Doru Visan, secretar de stat in Ministerul Energiei.
Abia in luna august, documentele privind prelungirea termenului de functionare a minei Lupeni au plecat de la Complexul Energetic Hunedoara.
“In momentul numirii mele ca secretar de stat singurul lucru care se realizase referitor la inchiderea celor doua mine era prevederea in bugetul anului 2017 a sumei de 198 de milioane, necesare pentru realizarea programului de inchidere pentru cele doua entitati. Din momentul respectiv am trecut la promovarea actelor normative pentru punerea in aplicare, respectiv HG-ul si in acelasi timp, urmare a solicitarii sindicatelor si administratiei si corelat cu situatia din teren, am analizat si am constatat ca era necesara elaborarea unui nou PIA (Plan de Incetare a Activitatii-n.r.), intrucat conditiile prevazute in planul de inchidere initial nu puteau fi indeplinite atat ca termen, cat si financiar in termenul care mai ramasese in cazul minei Lupeni, luna septembrie. In conformitate cu prevederile legale si prevederile deciziei a trebuit sa facem doua lucruri. Sa dam drumul la obtinerea avizului CIAS (conditie obligatorie) si la promovarea memorandumului in Guvern pentru modificare atat a termenelor, dar si a sumelor aferente capitolului 4 intrucat cerinta era de prelungire pana in 2024, motivat de conditii tehnice, de mediu si conditii sociale. In aceste conditii, in luna august s-a predat de catre companie (CEH-n.r.) PIA, am promovat CIAS-ul in regim de urgenta, si s-a obtinut avizul. Odata obtinut avizul am depus la Ministerul Finantelor documentul. Ministerul Finantelor l-a dat in dezbatere la comisii. Au fost probleme legate de bugetare, intrucat este pana in 2024, probleme care s-au rezolvat si in paralel, pe procedura am informat informal Comisia Europeana asupra acestei intentii, asa cum prevede 787. am primit si un raspuns informal de agreere a cerintei noastre, in conditiile in care au redus perioada de analiza de la 60 de zile, la 30 de zile”, a mai spus Visan.
Dupa aprobarea de catre Guvern a memorandumului urmeaza a se face urmatorii pasi, respectiv notificarea Consiliului Concurentei si a Comisiei Europene.
“Exista premisele foarte realiste ca astazi sa intre in sedinta de Guvern. Ministerul Finantelor a dat avizul favorabil, fara observatii si sa trecem la pasul 2, notificarea Consiliului Concurentei, avizul Consiliului Concurentei si notificarea Comisiei Europene si sunt indeplinite toate cerintele”, a mai precizat sursa citata.
Complexul Energetic Hunedoara a atras din subventie sume doar pana in luna iulie.
“Avem o hotarare de Guvern in vigoare care  produce efecte din punct de vedere al ajutorului de stat, compania  a beneficiat de acest ajutor pana la luna iulie, nu a ajuns la termenul de scadenta, luna septembrie. Avem un PIA actualizat care arata ca din punct de vedere tehnic, mediu, ecologic si social este necesara prelungirea si este dreptul statului roman ca sa poata sa prelungeasca, dar nu mai tarziu de 2018. avizul Comisiei Europene este o obligatie a dreptului pe care statul il are de a continua activitatea pana in 2018, daca constata, dar nu mai tarziu de 2018, cu obligatia de a informa Comisia Europeana in anul carbonifer respective, lucru care l-am facut”, a mai spus secretarul de stat in Ministerul Energiei.
Monika BACIU

4 thoughts on “Guvernul a aprobat prelungirea activitatii la mina Lupeni

  • 18 octombrie 2017 at 23:06
    Permalink

    Ce sfatuitori intelepti, domnule! Dar, cine-s acesti intelepti? 1. Doru Visan. In timpul mandatelor sale de director al Termocentralei Paroseni situatia uzinei a fost sub nivelul marii.Caldura, la pamant, curentul in…aer. Acum, mai vrea nu stiu cate sute de miliarde ca subventie, pentru a escamota lipsa de performanta.2. Domnul Stamin, marele bulibasa de la carbune. Sub mareata sa conducere, mineritul a luat-o la vale. Acum vrea alti bani, alte termene, alta distractie. Unde-s marii specialisti produsi de Facultatea de Mine Petrosani, ca sa aduca o noua viziune asupra mineritului? Un raspuns care nu va veni niciodata. Pentru ca acesti ”mari specialisti” nu exista!

    Reply
  • 19 octombrie 2017 at 11:57
    Permalink

    „Decizia 787 a Comisiei Europene pentru inchiderea mineritului in Romania”! „Bravos natiune” dupa minerit ce mai urmeaza sa ni se dispuna sa inchidem? Oameni politici, daca aveti coloana vertebrala opriti bataia de joc indreptata asupra Poporului Roman. Observam cu tristete ca noi nu mai avem drepturi asupra bogatiilor acestei tari,firmele straine da!

    Reply
  • 20 octombrie 2017 at 10:06
    Permalink

    comisia europeana a spus clar ca 2018 este anul inchideri minelor nerentabile, hotararea guvernului este in concordanta cu CE .

    Reply
  • 20 octombrie 2017 at 11:55
    Permalink

    Nu mai dati atata vina pe Comisia Europeana ,s-au inchis mine si inainte de 2007 .Conducerea CEH si-a acordat singura prime de zeci de mii de lei (noi)de caciula , cu cateva zile inainte ca CEH-ul sa intre prima oara in insolventa cu toate ca aveau datorii de milioane la zeci de firme .Asta e gargara cum ca sunt bani si planuri de investiti ….nu va mai imbatati cu apa rece .Bine ca nu intra sa comenteze angajatii firmelor care au dat faliment din cauza Complexului …..

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *