Turismul ca alternativã la minerit. De acest lucru se vorbeste de ani de zile în Valea Jiului. Pentru a pune în practicã aceastã idee, autoritãtile locale de la Petrosani au recurs la tot felul de facilitãti pentru turistii care urcã în Parâng. Numai cã un lucru pozitiv s-a dovedit a fi unul pãgubos.
Conform unei hotãrâri de consiliu local, copiii de pânã la 14 ani au gratuitate la telescaun. Acest lucru ar putea fi eliminat, iar reprezentantii Directiei de Administrare a Domeniului Public si Privat din Petrosani explicã care sunt motivele.
“Având în vedere apropierea vacantelor scolare si implicit a taberelor ce se vor desfãsura în zona turisticã Parâng, din experienta anilor anteriori, vã aduc la cunostintã cã marea majoritate a grupurilor de copii au vârsta sub 14 ani, astfel se ajunge în situatia ca la 40 de persoane, la care se adaugã si un volum consistent de bagaje plãtitori efectiv de bilet sã fie 3-4 persoane (profesorii însotitori). Mentionez cã, de regulã, grupurile ajung dupã terminarea programului de functionare a telescaunului (au fost cazuri si la ora 20), sau solicitã o pornire mai devreme a acestuia (ora 7), solicitãri care le-au fost respectate de fiecare datã, dar cu toate eforturile noastre de a oferi flexibilitate si întelegere, în conditiile prezente încasãrile ar fi aproape zero”, aratã Daniel Visan, director executiv DADPP, în conditiile în care programul legal pentru functionarea instalatiilor de transport pe cablu este pânã la ora 16:00.
Mai mult, cei de la DADPP au fost nevoiti sã suplimenteze personalul care deserveste instalatiile de transport pe cablu, fapt care a dus la cresterea costurilor de exploatare. si cum nicio faptã bunã nu rãmâne nepedepsitã, acest lucru s-a întors împotriva autoritãtilor locale. Încasãrile la telescaun au scãzut de la 1000, la 100 de lei, în contextul utilizãrii instalatiilor de transport pe cablu de cãtre copiii de pânã la 14 ani, care în prezent au gratuitate.
“De aceastã situatie ne-am lovit si pe parcursul sezonului de iarnã 2016-2017 cu grupurile de copii cazate la Scoala Sportivã, Hotel Rusu sau Vila Parâng, care conform tarifelor actuale beneficiazã de gratuitate la transportul pe cablu si veneau însotiti de profesori la schi pe pârtia de la pilonul 17 în zilele de weekend limitând accesul plãtitorilor de bilet fiind necesarã si suplimentarea personalului propriu în vederea îmbarcãrii/debarcãrii copiilor, iar în cursul sãptãmânii trebuia sã pornim instalatia de transport doar pentru copiii din tabere plus 2 însotitori, având în vedere cã nu mai accesau celelalte instalatii de transport pe cablu (Europarâng, pârtia A) preferând varianta gratuitã. Situatie concretã am avut cu grupul de copii cazati 2 ani consecutiv la Hotel Rusu care au accesat TS3 si au dorit sã schieze 3 zile consecutiv pe pârtia “Sub telescaun” aproximativ 2h/zi. În primul an doar pentru serviciile de transport dus-întors efectuate s-au încasat peste 1000 lei, sezonul acesta încasãrile fiind de doar 100 lei pentru aceleasi servicii prestate”, mai aratã sursa citatã.
Astfel, se propune eliminarea gratuitãtii la utilizarea telescaunului de cãtre copiii de pânã la 14 ani si se are în vedere introducerea unei taxe modice.
“Doresc sã mentionez cã din experienta personalã si analiza preturilor la instalatiile de transport, gratuitatea la instalatiile de transport pe cablu se acordã copiilor cu vârsta de maxim pânã la 7 ani însotiti de un adult, reduceri de tarife cu diferite procente se aplicã copiilor cu vârste între 7-14 ani (în general 12), peste aceastã vârstã plãtindu-se bilet întreg. Având în vedere cã în cursul anului 2016 am amenajat cu ajutorul voluntarilor un traseu de MTB în Parâng în vederea dezvoltãrii turismului extrasezonier, acesta fiind “vizitat” de bikeri din multe zone ale tãrii, iar media de urcãri efectuate cu telescaunul este minim 2 propun un tarif de 15 lei pentru 2 urcãri (având în vedere cã pretul actual pentru o urcare/coborâre este tot 15 lei)”, mai aratã Daniel Visan. În acest sens, se are în vedere  introducerea unei taxe de 5 lei la care se adaugã 1,5 lei taxã de salvamont pentru copiii cu vârste cuprinse între 7 si 14 ani, pentru o urcare.
Pentru o turã completã cu telescaunul, dus/întors, taxa ar putea fi de 7,5 lei+1,5 lei taxa salvamont. Taxa salvamont se plãteste o singurã datã. Chiar si asa, dacã s-ar introduce noile tarife, acestea ar fi mult mai mici decât cele din alte statiuni montane de renume. Spre exemplu, în Poiana Brasov, pretul unui bilet urcare/coborâre pentru copiii cu vârste cuprinse între 6-12 ani este de 17 lei. Proiectul este în dezbatere publicã pe site-ul Primãriei Petrosani.
Monika BACIU