Hansel si Gretel, ca pentru Valea Jiului

Povestea fratilor Grimm a fost adaptatã de o mânã de copii, pentru Valea Jiului si a fost jucatã în aer liber, la Petrosani.  Sunt copii talentati, care vor sã arate cã povestile sunt mereu actuale si au gândit o reinterpretare a acestei minunate povesti a copilãriei lor.
„Am jucat rolul de tatã si am purtat salopetã de miner, una pe care a purtat-o tata, când a lucrat la minã. Ne-am gândit cã e ceva caracteristic Vãii Jiului si astfel vrem sã transmitem ceea ce noi facem aici în Vale, pe mai departe.  Ne-am gândit sã fie ceva unic si special”, a afirmat Roxana Mot, actritã în Trupa Ana Colda.
Spectacolul a avut loc în aer liber, în amfiteatrul de lângã Teatrul Dramatic I.D Sîrbu, iar tinerii au vrut astfel sã dea o lectie de viatã tuturor celor ce îi vor privi.
„Nu sunt actori profesionisti, nici regizorul nu este unul profesionist. Suntem amatori, dar Bogdan Manoliu, cel care e mentorul trupei, s-a  gândit la ideea de a transpune copiii, ideile lor, creativitatea lor, în mijlocul altor copii, ca sã se dezvolte natural, emotional. Toate costumele sunt idei ale copiilor, fiind o transpunere a unei povesti în realitatea noastrã, a Vãii Jiului”, a explicat Simona Manoliu, profesor coordonator al trupei de teatru pentru amatori.
Spectacolul a adunat zeci de privitori la teatru în aer liber si aceasta a fost practic premiera piesei, care apoi se va juca la Festivalul International „Neghinitã”, ce va avea loc la Bacãu, la finele lunii octombrie. A fost, practic si o premierã la Petrosani, pentru ideea de teatru în aer liber, iar parteneri le-au fost Universitatea din Petrosani, Clubul Copiilor din Petrila si Scoala I.D Sîrbu.
Diana Mitrache

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *