Conducerea CEH, pe de o parte, fosti sindicalisti, dar si cei actuali, pe de altã parte, au intrat într-o horã a declaratiilor, iar minerii par din ce în ce mai bulversati.  Nu au cu ce lucra, li  s-au fãcut promisiuni, însã, acum asistã neputinciosi,  la tot soiul de atacuri în diverse medii de informare. Conducerea CEH, însã, a remis un comunicat de presã, prin care vrea sã facã, cel putin deocamdatã, liniste.
„În aceastã perioadã, în care spatiul media abundã în supozitii si verdicte legate de cauzele producerii  accidentului de la EM Lupeni, interesul principal al societãtii este ca cercetarea efectuatã de organele abilitate sã se desfãsoare fãrã a fi influentatã de declaratii publice din partea conducerii S. CEH-SA.  Îi asigurãm pe toti salariatii Societãtii Complexul Energetic Hunedoara cã siguranta lor si a locurilor de muncã reprezintã o prioritate esentialã a conducerii. Totodatã, le adresãm rugãmintea de a aduce în atentia conducerii, cu promptitudine, orice stare de pericol potential, în scopul evitãrii oricãror riscuri”,  se aratã în  comunicatul Complexului Energetic Hunedoara.

Liderii minerilor ies si ei la atac, acum dupã ce, zile la rând, au fost atacati de fosti sindicalisti, precum Petre Nica, acum aflat pe o functie de conducere în cadrul CEH, ori Adrian Jurca, fost lider al minerilor de la Livezeni.  Potrivit unui comunicat remis presei de sindicatul Muntele, acestia ar fi acuzati de diversiune si li se cere sã se opreascã din acuzatii.
„În ceea ce priveste atacurile, în perioada în care noi ne privegheam colegii, atacuri ce au fost lansate de doi fosti lideri de sindicat, reamintim oamenilor din Valea Jiului  cã niciunul dintre liderii  de acum nu a candidat la functia de senator,  asa cum a candidat  unul dintre ei la Senatul României, din partea PMP.  De asemenea, niciunul dintre liderii de acum nu a avut contractul de muncã desfãcut din cauza  unor abateri disciplinare, cum  s-a întâmplat cu celãlalt individ”, se aratã în comunicatul semnat de liderii Sindicatului Muntele,  care mai sustin cã toate actiunile lor au în prim  plan apãrarea si asigurarea tuturor drepturile de care trebuie sã beneficieze minerii.

Diana Mitrache