Sala a aplaudat minute în sir prestanta actorilor de la Teatrul Dramatic I.D Sîrbu din Petrosani, iar Adrian Andone a fãcut un rol exceptional.
L-a acompaniat excelent, Radu Tudosie, Adelin Ilie si Ana Negrescu, însã, la final, Adrian Andone a fost frenetic apreciat de cei care au urmãrit „Richard al III-lea”, piesa de deschidere a stagiunii. Abia la capãtul unei seri epuizante, în aplauze, si-a îndreptat coloana vertebralã, devenind omul Adrian Andone. Excelent si machiajul si cu greu am identificat personajele, distributia fiind una impresionantã din punct de vedere numeric.
Regizorul Gelu Badea, care  nu a mai urcat pe scenã la final, a avut o viziune proprie, marcând pânã si existenta acelui cal pe care eroul central dãdea un regat, cu unul din lemn, tras de sfoarã, ca o jucãrie.  Impresionantã metaforã cu baloanele negre, pe care le primeau de undeva de sus cei care, asa cum a gândit Shakespeare, mureau strãpunsi de arma urzelilor la palat, pentru ca mai apoi sã devinã o hainã într-un cuier improvizat.
Publicul, la rândul sãu, a fost antrenat în spectacol si existenta acelui „lord primar”, jucat de Stelian Rosian, a avut efectul scontat. Fiecare spectator a primit un  cartonas la intrarea în salã si, ca la o adunare electoralã, a ales – regele, prin vot democratic!
Povestea, una clasicã si trecutã prin mâinile a sute de regizori, în diverse teatre din aceastã lume, a avut la Petrosani conotatii ce au transpus publicul în epoca contemporanã. Finalul, însã, a lãsat spectatorii sã observe lãncile trãdãrii, care l-au rãpus pe trãdãtor, odatã cu remuscãrile care ar fi putut sã îl cuprindã în ultima clipã a vietii.
Stagiunea de la Petrosani s-a deschis cu un spectacol clasic, însã, pe toatã durata stagiunii, conducerea institutiei ne invitã la o serie de reprezentatii de exceptie.
Diana Mitrache