S.N.I.M rãmâne cu 702 angajati

Societatea Nationalã de Închideri de Mine din Valea Jiului  (SNIM) rãmâne cu mai putin de 800 de oameni, iar cei mai multi pleacã acum la începutul lunii octombrie.
Asta, pentru cã activitatea de extractie se va închide efectiv la finele acestui an, iar din ianuarie, minele considerate neviabile si care se închid, nu mai dau productie de huilã. Deci, nici de personal nu au nevoie.
„Cu data de 4 septembrie, am demarat preavizul pentru cei 178 care pleacã din sistem, iar cu data de 1 octombrie, ei vor fi plecati si rãmânem cu mai putini angajati”, a spus Petre Drãgoescu, director tehnic SNIMVJ.
Niciunul dintre cei concediati nu mai vrea sã munceascã si nici sã se recalifice. Din pãcate, cei care ar fi fost obligati chiar sã le ofere servicii de pre-concediere si mediere pe piata muncii, nu au putut sã îi convingã sã facã altceva, mai ales cã majoritatea are 45 de ani, sau putin peste aceastã vârstã.
“Din pãcate nu am reusit sã strângem pentru un anume curs, un numãr suficient de mineri, pentru a demara procedura de achizitie a serviciului de reconversie. Vom începe, practic, acelasi lucru si anul viitor, dacã vor fi mai multi doritori pentru asta”, a mai spus Petre Drãgoescu, director tehnic SNIMVJ.
Cei 702 angajati  rãmân la minele Paroseni si Uricani, care îsi încheie activitatea extractivã în decembrie 2017. Din SNIM a mai fãcut parte si mina Petrila, dar activitatea s-a oprit total si doar câteva lucrãri de închidere si ecologizare mai au loc pânã la finele acestui an.
Diana Mitrache

2 thoughts on “S.N.I.M rãmâne cu 702 angajati

  • 19 septembrie 2017 at 22:14
    Permalink

    Taietorul de frunze la caini din foto,nu pleaca! Frunzele au inceput sa cada,el cand va cadea?

    Reply
  • 20 septembrie 2017 at 17:45
    Permalink

    Si 702 sunt prea multi ca sa ramana.In Germania 50 de muncitori dau productia SNIMVJ. Ce fac cei care raman someri? La munca adevarata, ca la mina nu se prea forteaza. Doua ore, asa, pe zi..

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *