În câteva zile, se va sãrbãtori Ziua Internationalã a Persoanelor Vârstnice.  La Petrosani,  municipalitatea nu trece cu vederea aceastã zi importantã pentru decanii de vârstã care au  contribuit la constructia comunitãtii. Astfel, cuplurile care aniverseazã 50 si 60 de ani de  cãsnicie vor fi premiate de autoritãtile locale. Suma de 12 de mii de lei s-a alocat din bugetul Primãriei Petrosani pentru a-i cinsti pe acesti cetãteni.
“Anual, cu ocazia acestei zile, Primãria municipiului Petrosani organizeazã un eveniment în cadrul cãruia sunt premiate cuplurile care au împlinit cel putin 50 de ani, respectiv 60 de ani de cãsãtorie, întrucât acestea, prin reusita si durata cãsniciilor lor, sunt un model demn de urmat de cãtre tinerele generatii”, aratã primarul municipiului Petrosani, Tiberiu Iacob Ridzi.
Autoritãtile locale estimeazã cã numãrul cuplurilor ce vor fi premiate este în jur de 18. “Estimãm cã aproximativ 15 cupluri cu 50 de ani de cãsnicie si 3 cupluri cu 60 de ani de cãsãtorie se vor sãrbãtori cu ocazia Zilei Internationale a Persoanelor Vârstnice”, mai aratã primarul.  Cuplurile care vor împlini 50 de ani de cãsnicie vor fi premiate cu suma de 500 de lei, în timp ce cuplurile care aniverseazã 60 de ani de cãsnicie vor beneficia de suma de 700 de lei, oferitã din partea Primãriei si Consiliului Local al municipiului Petrosani. Pe data de 1 octombrie se sãrbãtoreste Ziua Internationalã a Persoanelor Vârstnice, aceastã datã fiind stabilitã de cãtre Organizatia Natiunilor Unite încã din anul 1991. Aceastã zi reprezintã un simbol al aprecierii si al respectului generatiilor mai tinere fatã de cei care, de-a lungul vietii lor, au muncit pentru a sustine dezvoltareasocietãtii.
Monika BACIU