Pensiile din Vale, recalculate la Deva

Fostii ortaci vor avea întâlniri cel putin o datã pe lunã, în cadrul audientelor pe care actualul director executiv al institutiei le va tine la Petrosani.
Zeci de pensionari din minerit, cei mai multi activi în Liga Sindicatelor Pensionarilor Minieri  Valea Jiului, au participat la întâlnirea cu conducerea Casei Judetene de Pensii Hunedoara, iar printre  problemele ridicate s-a aflat si cea privind recalcularea pensiilor.
Directorul institutiei, Cãtãlin Florin Olar a discutat cu fostii ortaci si le-a promis cã va încerca sã rezolve problemele care tin de Casa Judeteanã de Pensii Hunedoara. Pentru a urgenta procesul de recalculare, una dintre doleantele pensionarilor minieri, conducerea institutiei a decis sã transfere de la Petrosani cãtre Deva câte 500 de dosare de pensii ce vor fi recalculate acolo. ”Problemele discutate în cadrul audientelor au fost diferite, de la recalcularea pensiilor si pânã la biletele de tratament. Am vãzut cã si directorul actual este deschis la nevoile noastre si chiar am fost plãcut surprinsi când a venit. Avea în masinã 500 de dosare de pensii de la oamenii din Valea Jiului, care au fost recalculate la Casa Judeteanã de Pensii, pentru cã la Petrosani nu este suficient personal. Domnul Olar ne-a promis cã va lua în fiecare lunã dosare din Valea Jiului si le va recalcula la Deva, astfel ca oamenii sã-si primeascã mai repede drepturile. I-am cerut si o suplimentare a numãrului biletelor de tratament, dar am discutat si problema privind pensionarea celor din zonele poluate. Valea Jiului nu este prinsã în lege, doar Zlatna, Copsa Micã, etc. Cei din aceste zone se pot pensiona cu doi ani sau mai multi mai repede, iar Valea ar trebui sã fie prinsã”, a declarat Paul David, secretar Liga Sindicatelor Pensionarilor Minieri Valea Jiului.
Maximilian Gânju

5 thoughts on “Pensiile din Vale, recalculate la Deva

  • 10 septembrie 2017 at 21:52
    Permalink

    De ce pensionari mineri iesiti la pensie pana in 2011 primesc gratuitati la energia electrica si termica iar pensionari mineri iesiti la pensie dupa anul 2011 pana in prezent nu primesc gratuitati la energia electrica si termica ? De ce intampla aceste nedreptati ???

    Reply
  • 10 septembrie 2017 at 23:23
    Permalink

    Pentru ca esti un prost! De fapt, nimeni n-ar trebui sa primeasca prostiile astea pentru ca sunt o cauza a decaderii mineritului.

    Reply
  • 11 septembrie 2017 at 01:55
    Permalink

    În sfîr?it se face ceva cu aceste recalcul?ri.Cu dumnezeu înainte.

    Reply
  • 11 septembrie 2017 at 09:48
    Permalink

    Unde ai mai pomenit ca odata iesit la pensie ,sa ai si gratuitati, plus pensie mare !!Asta e discriminare !!

    Reply
  • 11 septembrie 2017 at 14:43
    Permalink

    numai freze si pensii aveti in cap!

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *