Au materiale de constructie si geamuri noi, dar au fost chemati sã punã umãrul la reconstruirea palierelor afectate de incendiul din primãvarã.  Vorbim despre locatarii blocului turn nr. 26 din Cartierul 8 Martie din Petrila, care au fost chemati sã ajute, alãturi de voluntarii din Primãria Petrila si de la Caritas. Voluntarii au spus imediat Prezent, cu locatarii a fost ceva mai greu. Ei s-au dat ocupati, au avut obiectii, au dat vina unii pe altii, sau au zis cã deja este curat, desi blocul este vizibil înnegrit de fumul care a înecat întrec blocul în ziua incendiului.
„Foarte frumos din partea lor cã vin sã ne ajute, dar ar trebui si locatarii sã vinã sã dea o mânã de ajutor. Nu stiu. Eu nu îmi iau rãspunderea pentru altii. Fac pentru mine si gata”, a spus o femeie, care venise la sedinta de grup de dinainte de lucru.
Fiecare vrea aici pe cont propriu, iar cei mai multi s-au cam dat ocupati, desi, oficial, nu prea au ocupatie. „ Trebuie sã iasã lumea! Fiecare palier iese. Eu am fost la primar si când am venit sã facem ceva, nimeni nu a mai iesit. Degeaba mã fortez eu sã fac treabã, sã mã duc sã îmi dea în cap cã îi pun la lucru? Vine iarna, sunt multi copii”, a motivat o alta, care venise cu copilul în brate.
Cele mai multe erau femei cu copii mici si prea putini bãrbati, însã, cei mai multi spuneau cã sunt la cules de ciuperci si fructe de pãdure. ”Eu stau la etajul VIII, unde coboarã copilul meu prin mizeria asta? Vai de noi! Cei de sus sunt cei mai afectati”, a sãrit o altã femeie, care nu întelegea de ce se codesc vecinii ei sã dea cu var si sã curete palierul de deseurile aruncate tot de ei.
Altii, însã, au venit si chiar au pus umãrul la lucru. „Eu o sã particip, chiar am umblat cu semnãturile. Am mobilizat oamenii. Sper cã vor iesi si ei si sã înteleagã cã voluntarii fac ceva pentru noi. Ei ne ajutã si noi le multumim si sperãm sã punem si noi mâna sã facem ce trebuie”, a sustinut unul  dintre putinii bãrbati care au venit sã ajute.

Dacã la Primãrie, când au cerut sã li se facã curat în blocul ars din cauza improvizatiilor lor, erau vreo 50 de semnatari, maxim 10 au coborât în prima zi de lucru. „Avem un proiect cu Caritas, bazat pe voluntariat si noi încercãm sã îi constientizãm cã fac pentru ei, în primul rând. Sunt si persoane vârstnice care nu pot sã iasã si noi apelãm la cei din Petrila, poate, sunt tineri care vor sã ne ajute putin. Nu este muncã calificatã, nu este greu, nici limitã de timp, doar vrem sã facem ceva”, a spus  Susana Heljiu, director ex. Serviciul de Asistentã Petrila, în timp ce voluntarii de la Caritas au pus umãrul, au cãrat materiale de constructie si  au muncit. „Azi am venit cu voluntarii de la Caritas, asa cum am promis de altfel si încercãm sã îi mobilizãm, pe de o parte, pe locatari, sã ne ajute, ca sã le îmbunãtãtim conditiile lor de locuit si încercãm sã aducem tinerii alãturi de proiectele noastre sociale. Locatarii sunt asa cum ne asteptam, având în vedere experienta noastrã de a lucra în comunitãtile marginalizate, împãrtiti, dar obiectivul nostru nu este sã îi judecãm. Credem cã dacã un locatar vine  – si chiar avem câtiva angrenati în muncã, de la început –  e de bine si copiii lor vãd, iar atunci noi credem cã ne-am îndeplinit obiectivele”, a mentionat Alexandru Kelemen, reprezentant Caritas Petrosani.
Aproape 2.000 de euro vor fi investiti la Petrila, în blocul ce a ars în Cartierul 8 Martie, iar cei care au initiat acest proiect sunt voluntarii de la Caritas. Totul face parte dintr-un proiect mai amplu si pune în valoare ideea de voluntariat. Sunt asteptati sã se alãture mai ales cei care au avut de suferit, dar si oamenii din oras.
Diana Mitrache