A devenit o traditie ca primul clopotel care anuntã începutul noului an scolar sã sune în parcul central Carol Schreter din Petrosani.  La fel va fi si anul acesta, când elevii,  profesorii, dar si  pãrintii sunt asteptati sã ia parte la deschiderea festivitãtilor noului an scolar în parcul central. În acest sens, primarul municipiului Petrosani, Tiberiu Iacob Ridzi, a avut o întâlnire cu reprezentantii  unitãtilor de învãtãmânt din localitate.
“Am convocat o întâlnire cu toti directorii de scoli pentru a vedea ce mai trebuie fãcut  astfel încât în data de 11 septembrie sã începem noul an scolar. Scolile si grãdinitele sunt pregãtite pentru începerea noului an scolar. Rãmâne ca pe data de 11 septembrie, la ora 10:00 în Parcul Central Carol Schreter sã deschidem noul an scolar, asa cum am fãcut-o în fiecare an, împreunã cu toate  scolile si cu pãrintii si copiii”,  a declarat Tiberiu Iacob Ridzi,  primarul municipiului Petrosani.
La nivelul municipiului Petrosani o singurã scoalã nu are avizul de la ISU. Este vorba de Scoala Gimnazialã Avram Stanca, însã edilul spune cã lucrurile se vor rezolva.
“În mare, lucrurile sunt rezolvate. Existã, punctual, anumite aspecte legate de investitiile care trebuie sã le mai facem, dar scoala poate sã înceapã fãrã probleme, peste tot. Am discutat si de autorizatia de functionare la Scoala Avram Stanca, e vorba de avizul de la pompieri. S-au mai fãcut niste pasi, dar sunt chestiuni care tin de proiectant si pompieri”,  a mai spus sursa citatã.
În ceea ce priveste lucrãrile de la grãdinita din Colonie acestea se apropie de final, însã prescolarii se vor muta în noul edificiu abia anul viitor. “Grãdinita  din Colonie este finalizatã din punctul de vedere al constructiei, urmeazã sã facem receptia, mai trebuie fãcut ceva din punctul de vedere al pompierilor si sã bransãm la reteaua de gaz metan noua clãdire. Pânã la finalul anului vom finaliza tot ce este de fãcut”,  a mai spus primarul din Petrosani.  Astfel, la Petrosani toate unitãtile de învãtãmânt sunt pregãtite sã îi întâmpine pe elevi.
Monika BACIU