Doi elevi de la Clubul Copiilor din Petrosani – sectia robotica, coordonati de prof. Imre Kovacs, au participat la un concurs international de roboticã. Filiala Orsova a Palatului Copiilor Drobeta Turnu Severin a organizat la Orsova, în perioada 29 august – 01 septembrie 2017, Trofeul International de Roboticã ROBOTOR 2017, proiect înscris la pozitia 95 în Calendarul Activitãtilor Educative Nationale Finantate de cãtre Ministerul Educatiei Nationale 2017. Primele douã locuri au fost adjudecate de doi copii din petrosani. Antoniu Szedlacsek a câstigat locul I cu un urmãritor de linie si robot solar, în timp ce Dorin Rãdut a câstigat premiul al doilea cu un robot solar.
Trofeul International de Roboticã ROBOTOR are scopul de a promova robotica în rândul elevilor (fete si bãieti) din România si Europa, precum si a publicului larg, prin intermediul competitiilor de roboticã. Robotica integreazã cunostinte si deprinderi din domeniile matematicii, stiintei si tehnicii, pregãtindu-i pe copii atât pentru viatã cât si pentru piata muncii.
“Concursurile s-au dovedit a fi una din cele mai bune modalitãti de dezvoltare a activitãtilor specifice roboticii. Succesul pe care l-au avut concursurile locale de roboticã organizate de Mihai Agape în 2007 la Clubul Copiilor Orsova (fosta denumire a Filialei Orsova a Palatului Copiilor Drobeta Turnu Severin) l-au determinat sã initieze Trofeul de Roboticã Robotor, care a fost prima competitie de roboticã de nivel preuniversitar din România.
Trofeul Robotor are douã evenimente principale: competitie de roboticã si simpozion de roboticã”, aratã pe site-ul concursului. Robotor a fost inclus în fiecare an, începând cu anul 2008, în Calendarul Activitãtilor Educative al Ministerului Educatiei Nationale si Cercetãrii Stiintifice ca proiect regional, national sau international. Au fost organizate o editie regionalã (2008), cinci editii nationale (2009, 2010, and 2012 – 2014), si trei internationale (2011, 2015, 2016). Editiile 2013 si 2014 au fost organizate în colaborare cu Palatul Copiilor Botosani.
La cele trei editii internationale au fost participanti din Polonia, Turcia, Franta, Grecia, Serbia, Bulgaria, si România. De la o editie la alta, concursurile de roboticã s-au diversificat si organizarea s-a îmbunãtãtit. Chiar dacã ulterior au apãrut si alte competitii similare (e.g. ”Cupa Chindiei” în 2010, ”Robogal” în 2013), trofeul ROBOTOR rãmâne unic atât prin numãrul probelor de concurs, originalitatea unora dintre probe cât si a regulilor concursurilor, care stimuleazã creativitatea concurentilor si nu utilizarea unor solutii comerciale.
Monika BACIU