Adrian David: “Consiliul Judetean Hunedoara lucreazã samavolnic, autocratic”

Fostul presedinte al Consiliului Judetean Hunedoara îi acuzã pe cei care conduc, astãzi, institutia judeteanã, de faptul cã lucreazã cu “usile si ferestrele închise”, ca pe vremea comunismului. Adrian David, fostul presedinte al CJH, acuzã conducerea social-democratã a Consiliului Judetean de faptul cã nu respectã transparenta banilor publici.
“S-a încheiat vacanta PSD de la Consiliul Judetean Hunedoara. Am vãzut cã dupã un an si douã luni avem primul proiect de investitii adoptat în plenul Consiliului Judetean Hunedoara. Pe ordinea de zi a existat un proiect pentru îmbunãtãtirea infrastructurii rutiere pe 10 drumuri judetene. E vorba de o serie de drumuri din zona Hategului, care fac legãtura între Hateg si câteva comune înconjurãtoare. În general, e vorba despre drumuri care au sau pot avea un potential turistic mai ridicat, în jurul lor aflându-se obiective turistice cu însemnãtate pentru judetul Hunedoara. Am sã aduc o criticã la modul  general, cu privire la câteva aspecte pe care oamenii din Valea Jiului si judetul Hunedoara ar trebui sã le stie. Dacã e sã discutãm strict pe ce s-a votat ieri,  s-a votat doar o notã  conceptualã si o temã de proiectare, adicã, nimic despre sursa de finantare care ar trebui sã fie consistentã, respectiv 230 de  milioane de lei. Judetul Hunedoara nu are aceastã resursã în acest moment. Deci putem sã spunem cã s-a votat o intentie a executivului Consiliului Judetean de a moderniza cândva, undeva aceste 10 drumuri. Existã o discutie cu caracter de bârfã cã ar exista un PNDL 3, în viitorul apropiat, din care sã fie alocati bani pentru aceste drumuri. Astãzi, în 31 august 2017 nu existã sursã de finantare pentru aceste drumuri. Grandiosul si proiectul de exceptie anuntat dupã 14 luni de conducerea PSD a Consiliului Judetean Hunedoara este doar un vis frumos al unor oameni care nu stiu cu ce se mãnâncã si cum se conduce acest consiliu judetean”,  a declarat Adrian David,  prim-vicepresedinte PNL Hunedoara.
Adrian David îi acuzã pe cei din conducerea Consiliului Judetean Hunedoara de faptul cã nu precizeazã care este sursa de finantare a acestor investitii.  “O altã criticã pe care vreau sã o aduc acestui proiect este subsecventã. Dacã existã o sursã de finantare ar fi trebuit sã stim si noi, ar fi trebuit sã stie primarii din judetul Hunedoara, viceprimarii, consilierii judeteni, consilierii locali, pentru cã 230 de milioane de lei intrati în judetul Hunedoara e mai mult decât putem spera noi si ar fi trebuit sã existe o întreagã dezbatere. Ar fi trebuit sã existe o corelare a acestor investitii cu planurile de dezvoltare localã si regionalã pânã în 2020. nu am vãzut o corelare a acestor planuri cu ceea ce s-a propus de la CJH. Atunci putem sã afirmãm cã Consiliul Judetean a lucrat cu ferestrele si usile închise, într-un regim de tip central cooperatist si dupã modul în care au anuntat acest proiect, mie îmi seamãnã cu productiile record la hectare anuntate pe vremea comunistilor, în care fãrã sã se tinã seama de legãtura cu realitatea erau oamenii mintiti cã lucrurile stau foarte bine. asa cum sunt hunedorenii sunt astãzi mintiti cã avem 230 de milioane de lei pe care sã-i cheltuim pe  drumuri cãtre diferite vestigii istorice si chestiuni de importantã economicã, dar nu existã banii respectivi”,  mai spune sursa citatã.  Judetul Hunedoara nu înseamnã doar localitãtile cuprinse în proiectul Consiliului Judetean Hunedoara. existã Tinutul Pãdurenilor, Valea Jiului, dar si multe alte zone cu potential turistic.  “Mai am o criticã foarte importantã pentru noi, cei care locuim în Valea Jiului. pe lista acestor investitii nu se regãseste niciun obiectiv de la Hateg în jos, care sã lase câtiva bani în Valea Jiului. Zero investitii în Valea Jiului, zero bani de la Consiliul Judetean aici. O altã criticã pe care o am este tot legatã de modul în care s-a decis care obiective sã fie modernizate si întreb. De ce drumuri si nu scoli, de ce drumuri si nu  grãdinite, de ce drumuri si nu hale industriale? Cum  s-a luat aceastã decizie? Care au fost criteriile obiective care au stat la baza deciziei? Unde este regulamentul? Dacã nu s-a fãcut o dezbatere serioasã în  sensul distributiei acestor bani, putem sã o criticãm si putem sã arãtãm cu degetul cãtre cei care conduc cu usile si ferestrele închise, Consiliul Judetean Hunedoara, astãzi. Noi, grupul PNL, am fãcut un amendament în Consiliul Judetean care s-a respins si care priveste completarea acestei liste de drumuri cu încã cinci. Existã douã drumuri care necesitã atentie si îmbunãtãtiri. Nu vorbesc despre cel din Parâng cã el este prins în PNDL 2, dar vorba de DJ 660A Valea de Brazi – Câmpu lui Neag care are un potential serios din punct de vedere turistic. Si un alt drum care necesitã atentia CJH este cel de la Petrosani spre Cabana  Rusu, mai exact pe tronsonul dintre telescaunul vechi si cabana Rusu, e vorba de 1,8 km care sunt pe patru metri lãtime. Asa a fost fãcut pe vremea presedintelui Molot si asa a rãmas pânã azi. Dacã sunt bani pentru investitii turistice, eu cred cã Parângul ar trebui sã fie pe primul plan din punctul de vedere  a prioritãtilor Consiliului Judetean. Ne-am dori ca acest drum sã fie lãrgit si modernizat. Apoi am mai propus modernizarea DJ 741 de la Bucuresci la Balsa, e o zonã foarte frumoasã în Tara Motilor. Am pune în valoare întregul relief si splendoare a muntilor Apuseni. Vata de Sus – limita cu judetul Arad ar mai merita o cale de acces pe lângã cea de pe drumul national.  Ghelari – Poienita Voinii – Cerbãl – Sucet – Poiana Rãchitel este un drum absolut splendid care ar pune în valoare toatã Tara Pãdurenilor si care lipseste de pe lista de investitii a CJH. Acestea sunt câteva propuneri pe care le-am fãcut la cald, consultându-ne cu consilierii judeteni si primarii”, a mai spus prim-vicepresedintele PNL Hunedoara.
Concluzia fostului presedinte al Consiliului Judetean Hunedoara este “Consiliul Judetean Hunedoara lucreazã samavolnic, autocratic si cu o politicã total netransparentã si, mai nou mincinoasã, încercând sã arunce praf în ochii nostri”.
Presedintele Consiliului Judetean Hunedoara, Mircea Bobora, sustine cã declaratiile lui Adrian David sunt pur politicianiste.  “În dorinta politicienilor de a se face vizibili dau declaratii fãrã a încerca sã discute cu cei care au  gândit sau fac eforturi sã facã ceva pentru populatia care i-a trimis în Consiliul Judetean, din care unii au demisionat din varii motive. Proiectul din Tara Hategului vizeazã  revigorarea unor trasee turistice si de usurarea  parcurgerii traseelor care vizeazã Castelul de la Hunedoara, Ulpia  Traiana Sarmisegetusa, Sarmisegetusa Regia, Biserica de la Densus, Parcul Dinozaurilor de la General Berthlot si nu, în ultimul rând frumusetile depresiunii Hategului. Faptul cã în Consiliu nu  s-au ridicat probleme decât legate de faptul cã se pare cã proiectul prezentat de noi e un proiect care s-a politizat, eu în Consiliu  le-am rãspuns colegilor liberali cum cã nu mi-am dat seama cã e un proiect politic, dar dacã mã  gândesc la primarii din Teliuc, General Berthlot, HAteg si Bosorod, dacã vedem coloratura acestor patru primari, ne dãm seama cã e politic, pentru cã toti patru sunt de la PNL”, a declarat Mircea Bobora, presedintele CJH.
Mircea Bobora mai  precizeazã cã pentru Valea Jiului existã proiecte, unele finalizate, altele care urmeazã a fi demarate.  “Valea Jiului vom  finaliza contestatiile pentru drumul Cabana Rusu – Parâng. În Valea Jiului am finalizat drumul de la Pasul Vâlcan, în Valea Jiului am înfiintat si demarat proiectul pentru ceea ce înseamnã transport civilizat si ecologic a populatiei. Sâmbãtã o sã mã întâlnesc cu primarul Ridzi pentru a discuta despre soseaua de centurã. Nu existã niciun criteriu  discriminatoriu, mai ales  pe proiectul acesta.  Faptul cã discutã de PNDL 3, cum cã sunt proiecte ipotetice, nu as zice  treaba asta”, a mai spus presedintele CJH.
Monika BACIU

9 thoughts on “Adrian David: “Consiliul Judetean Hunedoara lucreazã samavolnic, autocratic”

  • 31 august 2017 at 20:14
    Permalink

    Adevarat spune Adrian David . Drumul judetean din Parang ca si celelalte drumuri judetene din valea jiului enumerate de Adrian David cunosc motive sa nu se modernizeze . Pentru drumul de centura din Petrosani cica se intalneste cu primarul Ridzi sa discute , nu credem ca va da bani CJH gaseste un motiv si nu va da bani ca si pentru spitalul Petrosani dar Consiliul Judetean Hunedoara are bani sa construieasca un nou stadion Corvinul . Vinovati suntem noi valea jiului ca votam PSD . Sefi PSD de la judet conduce CJH ei dicteaza !

    Reply
    • 1 septembrie 2017 at 18:53
      Permalink

      PSD gaseste motive sa nu acorde bani pentru dezvoltarea vaii jiului asa si noi trebuie sa nu mai votam cu PSD

      Reply
  • 1 septembrie 2017 at 06:37
    Permalink

    ?i mai adev?rat corup?ia-mafia PNL a dus jude?ul în colaps timp de zeci de ani , acum vor s? realizeze PSD-ul în 6-7 luni ce nu au realizat ei în ultimii 14-15 ani.

    Reply
  • 1 septembrie 2017 at 07:55
    Permalink

    Ca sa se dezvolte valea jiului trebuie sa cerem schimbarea resedintei de judet de la Deva la Petrosani ca degeaba noi valea jiului votam de 27 de ani PSD cand ei vin la guvernare uita cine ii voteaza , Consiliul Judetean Hunedoara PSD se afla de un an si doua luni la conducerea judetului dar a gasit un motiv sa nu modernizeze drumul judetean din Parang sau ce sa mai vorbim de DJ 660A Valea de Brazi – Campu lui Neag iar guvernele PSD care au fost si sunt la guvernare nu vrea inventand diverse motive sa NU modernizeze drumul DN 7A spre Voineasa si Transalpina (cetateni vaii jiului isi rup masinile ca sa ajunga pe Transalpina) , drumul national spre Herculane , Gara Petrosani , ……Prioritar pentru Consiliul Judetean Hunedoara PSD construirea unui nou stadion Corvinul asa trebuie sa ne vorbim noi cetateni vaii jiului ca la viitoarele alegeri prioritatea sa fie sa NU mai votam PSD .

    Reply
  • 1 septembrie 2017 at 09:14
    Permalink

    Laurentiu Nistor presedintele PSD pe judetul Hunedoara este vinovat ca nu se modernizeaza drumurile judetene din Parang sau Valea de Brazi – Campu lui Neag el dirijeaza din umbra Consiliul Judetean Hunedoara iar primari si parlamentari vaii jiului nu zic nimic (poate asa de ochii lumi o declaratie in presa) ca sa nu-i deranjeze pe sefi PSD de la judet ca nu cumva sa nu-i mai treaca pe liste la viitoarele alegeri , ei cred ca cetateni vaii jiului mai voteza cu PSD se vor insela amarnic pentru ca acum este guvern PSD si conducerea Consiliului Judetean Hunedoara este tot PSD nu mai este nici un motiv sa nu acorde bani pentru valea jiului (drumul judetean din Parang , drumul judetean Valea de Brazi – Campu lui Neag , DN 7A , drumul spre Herculane , Gara Petropsani , Minerit , ………

    Reply
  • 1 septembrie 2017 at 11:30
    Permalink

    Trebuie ca noi valea jiului la viitoarele alegeri sa nu mai votam cu PSD sa le intoarcem spatele , sa le dam o lectie .

    Reply
  • 1 septembrie 2017 at 13:43
    Permalink

    PSD – zero investiti pentru valea jiului !!! Sa-i voteze cei din Deva ca ei nu iau votat niciodata dar investitile merg acolo

    Reply
  • 1 septembrie 2017 at 21:33
    Permalink

    PSD-ul isi bate joc de cei pe care iau votat de un sfert de secol , ignora valea jiului , se vor face PSD-isti ca acorda ceva firmituri pentru valea jiulu in an electoral .

    Reply
  • 3 septembrie 2017 at 22:11
    Permalink

    Mai fiu de comunist,las-o moale cu comunismul ca felul in care ai ajuns sef CJ,consilier al lui ridzi,consilier al lui Melczer ca sa poti fi numit prefect sau ceva ministru arata cat de penibil esti si cum alergi dupa functii,prin manevrele „mafiotilor”tatalui tau! Oare nu-si aminteste nimeni de trecutul familiei din care provii? Cine dracu a condus judetul pana in 2016? Ori esti amnezic ori p…! Iar imputititii astia din psd isi primesc pedeapsa la urmatoarele alegeri! Sa fie siguri de asta,mincinosii dracului!

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *