Tabãrã de creatie la poalele Parângului

Peste 20 de copii au venit în tabãrã, la poalele muntilor Parâng, unde timp de o sãptãmânã vor dormi la cort, vor mânca la ceaun, vor fotografia natura, vor scrie poezii si vor picta. La final, unul dintre participanti, un elev, va crea un film despre tabãrã.

Ideea a pornit de la o mânã de oameni, care vor sã antreneze copiii la distractie si aventurã.

Totul se petrece în zona de deasupra statiei de îmbarcare a telescaunul din Parâng, unde copiii au montat o tabãrã de corturi si se pregãtesc sã facã fatã provocãrilor naturii. „Tabãra este la a III-a editie si se desfãsoarã sub egida Asociatiei Les amies de la France, doar cã de data aceasta avem si noi colaboratori. Vom cere pãrerea copiilor cu privire la orice activitate ce o vom organiza. Avem panouri cu „ne place”, „nu ne place”, le vorbim despre ce vrem si avem acces la arta vremelnicã si aici încercãm sã facem câte ceva din ceea ce gãsim în naturã aici, facem si o petrecere în pijamale, ori frigãrui. Apoi începem sã elaborãm artã. Pornim de la necuvintele lui Nichita Stãnescu si fiecare copil va crea pornind de la un astfel de pasaj, pe care îl va reda în arta plasticã, fotografie sau picturã”, a declarat Ionel Zmãu, organizator.

Alãturi de copii va fi si Sorin Oprea, cel care spune cã în aceastã tabãrã va avea orice rol, dar pentru a le fi de ajutor copiilor. „Sper cã voi fi cineva. Adicã, cineva care taie lemne, face mâncare, salveazã pe altcineva din impas. Indiferent ce facem, toti vom pleca în câstig. Vom respira un aer pe care foarte multi îl invidiazã, vom bea apã de la izvor, iar dacã ne gândim cã tabãra se numeste „artã si naturã”, va fi, în mod sigur, o experientã de creatie artisticã în naturã”, a adãugat Sorin Oprea, un alt organizator al taberei.

Tabãra se va încheia cu o expozitie ce va cuprinde lucrãrile copiilor, dar finalul va fi asigurat de Vlad Ciontescu, care va face un film despre viata în tabãra de la poalele Parângului. „Am venit în calitate de fotograf, membru al Asociatiei Les amis de la France si am fost rugat sã fac si un film al taberei. Voi sta, voi filma, iar apoi gândim ideea filmului”, a spus Vlad Ciontescu, unul dintre participantii la tabãra din munte, care recent a luat premiul pentru cea mai bunã imagine la un festival national de film.

Tabãra se va încheia sâmbãtã, când toti copii îsi vor preda lucrãrile, vor strânge corturile si îsi vor împãrti adresele de e-mail si facebook, pentru cã aici se leagã cele mai frumoase prietenii.

Diana Mitrache

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *