A doua portiune a soselei de centurã din Petrosani intrã în reabilitare într-o lunã de zile.  Contractul a fost atribuit, iar constructorul are la dispozitie o  lunã pentru a realiza proiectarea. Dupã finalizarea si acestui pas se va trece, efectiv, la realizarea lucrãrilor de modernizare.  “A fost atribuit contractul de lucrãri pentru Centurã si urmeazã etapa de proiectare, undeva în luna septembrie vor intra efectiv în teren. Zona D a câstigat contractul, iar o lunã de zile au pentru proiectare”,  a declarat Tiberiu  Iacob Ridzi, primarul municipiului Petrosani.  Edilul din Petrosani considerã cã existã posibilitatea cã lucrãrile sã fie finalizate în acest an. “Cred cã vor  termina anul acesta, vom vedea în functie de banii pe care îi avem, dar bugetul este  multianual, adicã pentru anul acesta si anul viitor. Consiliului Judetean  ne-a dat 500.000 de lei la începutul exercitiului financiar bugetar,  dar sumele sunt mult mai mari”, a mai spus sursa citatã. Circa 3 km din  cea de-a doua parte a soselei de centurã vor fi reabilitati. Este vorba de tronsonul cuprins între km 130+290 – km 131+750 (DN66). Proiectul are o valoare de 3.968.760 lei, fãrã TVA. Vor fi efectuate mai multe lucrãri de amenajare a soselei care includ si trotuarele aferente.

Monika BACIU