Toma Coconea, Avram Iancu, alãturi de Primãria si Consiliul Local al municipiului Petrosani, Casa ProUrbis, dar si alte asociatii sportive demareazã cea mai mare actiune sportivã din ultimii ani.  La jumãtatea lunii septembrie, mai exact în data de 16 septembrie, la Petrosani va începe un concurs de cros-maraton, care are rolul de a promova potentialul turistic al Parângului si nu numai.

“Este vorba de o competitie sportivã pe care o vom organiza în data de 16 septembrie, la Petrosani, cu sprijinul lui Tomi (Coconea-n.r.) si al lui Avram Iancu. E vorba de acele competitii  despre care am vorbit, care sã aducã un plus localitãtii noastre. Cu sigurantã, anul viitor vom dezvolta mult mai mult din ce am început în acest an. Este o competitie sportivã de cros montan”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petrosani.

Organizatorii au pregãtit douã trasee, iar presedintele Casei ProUrbis, Eduard Wersanski, oferã mai multe detalii despre competitie.  “La initiativa domnului primar, anul acesta încercãm sã gândim o activitate sportivã de masã. Sunt douã trasee: Petrosani – Rusu, 16 km si Petrosani – Cârja, 36 de km. Am început organizarea încã de acum câteva sãptãmâni, împreunã cu organizatia Bike&Run a domnului Avram (Iancu-n.r.) si cu sustinerea lui Toma Coconea. Au început deja înscrierile, iar Toma Coconea m-a încurajat cã are foarte multi prieteni alergãtori”,  a spus Eduard Wersanski, presedintele Casa ProUrbis.

Petrosani – Parâng Trail Run este un eveniment de alergare montanã desfãsurat în zona masivului Parâng si este organizat de Primãria Municipiului Petrosani, Asociatia Casa Pro Urbis, AS Bike&Run Petrosani, Centrul National de Informare si Promovare Turisticã Petrosani. Sunt invitati sã participe sportivi din tarã si strãinãtate atrasi de acest tip de competitii. Formatul traseelor este unul inedit, fiind de tip up&down.“Încercãm sã încurajãm cât  mai multi cetãteni sã se înscrie. E un proiect vechi pe care l-am discutat cu domnul primar. Sunt convins cã o sã fie un eveniment care va creste de la an la an, si e pãcat cã noi participãm la foarte multe competitii în tarã, si Parângul este un munte strategic pentru România si foarte multi sportivi mi-au spus cã de ce nu organizãm cât mai repede un concurs aici. Ideea cu traseele a fost sã legãm Petrosaniul de Parâng. Startul va fi la ora 10:00 în fata Primãriei, o sã fie o etapã de încãlzire pânã pe centrul civic, la fântâna artezianã, apoi vor continua traseul pe panta de la institut (Universitatea Petrosani-n.r.), Brãdet. Crosul se va întoarce de la Cabana Rusu înspre Petrosani. Cei care sunt la maraton vor continua pânã pe vârful Cârja, dacã timpul ne va permite, dacã nu, va  fi pânã la Curbura Mijei. Este un traseu de 36 de km, cu o diferentã foarte mare de nivel, de 1830 de metri”, a spus Toma Coconea.

Încã mai este de lucrat pe anumite portiuni ale traseului. “Va fi putin de lucru pe traseu, trebuie sã amenajãm niste podulete în zona de la Brãdet cãtre Rusu, unde sunt zone mai dificile, unde de la ploi se fac noroaie. Traseul este foarte pitoresc, prima portiune este o zonã de pãdure, apoi vine un gol alpin si cu sigurantã va creste evenimentul”,  a mai spus cunoscutul parapantist, Toma Coconea.

Înscrierile se pot face, accesând http://parangtrailrun.forumprourbis.ro/înscriere/ si se achitã o taxã de participare. Participantii care se claseazã pe primele trei locuri la fiecare categorie vor primi si premii. Totodatã, se vor acorda douã premii speciale: KING OF CÂRJA si QUEEN OF CÂRJA , pentru primul bãiat si, respectiv prima fatã care ajunge pe vârful Cârja.

Monika BACIU