Scandalul cresterilor salariale, de orice naturã, escaladeazã. Fie cã e vorba de pensii speciale sau de majorãri salariale în domeniul public, toate tin prima paginã a ziarelor sau deschiderea buletinelor de stiri.  Dupã majorãrile salariale aprobate la nivelul Consiliului Judetean Hunedoara, un sofer ar putea primi un salariu mai mare decât un profesor.

Vicepresedintii CJH –  indemnizatii de peste 11.000 de lei

Cei doi vicepresedinti ai Consiliului Judetean Hunedoara vor avea indemnizatii de peste 11.000 de lei. Majorarea a fost decisã în cadrul sedintei de Consiliu Judetean, ca urmare a intrãrii în vigoare a noii legi cadru privind salarizarea personalului plãtit din fonduri publice.  Cei doi vicepresedinti, Daniel Andronache si Sorin Vasilescu, vor avea o indemnizatie de 11.600 lei, echivalentul a 8 (opt) salarii de bazã minim garantate de lege, iar celelalte salarii vor fi calculate plecând de la acest plafon în jos. Mai mult, secretarul judetului Hunedoara va câstiga cu 100 de lei mai putin decât cei doi vicepresedinti. Acesta va avea un coeficient de 7,93 salarii, adicã 11.500 lei.  Pozitia fruntasã este detinutã de presedintele Consiliului Judetean Hunedoara. Mircea Bobora va încasa o  indemnizatie de 16.633 lei, în urma modificãrilor aduse la legea salarizãrii.  “Legea-cadru nr 153/2017 privind salarizarea personalului plãtit din fonduri publice a intrat în vigoare la data de 01.07.2017. Potrivit prevederilor art. 11, alin.1, alin.2 si alin.4 din actul normative mentionat, pentru functionarii publici si personalul contractual din aparatul de specialitate al Consiliului Judetean Hunedoara salariile de bazã de stabilesc prin hotãrâre a Consiliului Judetean în urma consultãrii organizatiei sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, dupã caz, a reprezentantilor salariatilor, astfel încât nivelul veniturilor salariale sã nu depãseascã nivelul indemnizatiei lunare a vicepresedintelui Consiliului Judetean, exclusiv majorarea prevãzutã la art. 16 alin. 2 din lege, iar salariile lunare se stabilesc de ordonatorul de credite cu respectarea art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plãtit din fonduri publice referitor la limitarea sporurilor, compensatiilor, adaosurilor, primelor, premiilor, indemnizatiilor si a altor drepturi cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în bugetele de venituri si cheltuieli”, aratã expunerea de motive a proiectului prin care s-a decis majorarea salariilor.

Astfel, indemnizatia vicepresedintelui CJH s-a stabilit prin înmultirea unor coeficienti cu salariul de bazã minim brut pe tarã garantat în platã în vigoare de 1450 lei, rezultând cuantumul indemnizatiei lunare de 11.600 lei.  Potrivit documentului aprobat în cadrul sedintei, arhitectul sef al judetului va primi 10.248 lei, directorul executiv – 9.760 lei, iar seful de serviciu poate primi pânã la 8.600 lei.  Un sofer ar putea beneficia între 2.871 lei si 3.579 de lei, în functie de gradatie, în timp ce un îngrijitor va beneficia de salarii cuprinse între 2.045 lei si 2.549 lei.

Monika BACIU