Urgia naturii a lovit puternic la Uricani

Drumuri rupte, gospodãrii inundate si familii izolate, acesta este bilantul furtunii care s-a abãtut peste vestul Vãii Jiului în noaptea de luni spre marti.  Cea mai afectatã zonã de vântul puternic si viituri este cuprinsã între Valea de Brazi si Câmpu lui Neag, iar autoritãtile locale au fãcut o evaluare primarã a pagubelor si intervin cu forte proprii pentru a repara ce s-a stricat în timpul furtunii. Mai multe familii au rãmas partial izolate din cauzã cã viiturile au rupt drumul de acces în cãtunul Valea Parosenilor. Potrivit primarului localitãtii Uricani, Dãnut Buhãescu, s-a întocmit un raport cu privire la pagubele produse de furtunã, care fost transmis si Prefecturii Hunedoara.

”Avem drumuri afectate, zona Valea Parosenilor este cea mai distrusã, acolo avem aproape un kilometru si jumãtate de drum distrus aproape în întregime. Nici nu îndrãznesc sã trec, nici n-am putut sã ajungem pânã la capãt asa de rupt e drumul. Pe portiunea unde s-a asfaltat drumul, m-a uimit cât de bine a rezistat asfaltul chiar dacã viitura a venit pe drum. Este o portiune micã asfaltatã care vãd cã a rezistat foarte bine. Au mai fost si alte drumuri afectate, maluri, o casã inundatã. Si pe DN 66A au venit aluviuni, dar cei de la drumuri sunt pe teren si lucreazã. Chiar si pe seful de la Districtul Drumurile Nationale din Livezeni l-am vãzut dând la lopatã si chiar m-a impresionat. Mi-a spus cã nu are ce face, cã are oameni putini, cã multi sunt în concediu. Pe Râul Vâncu sunt pagube, în oras au fost copaci rupti, a fost rãu. Tot ce putem face cu oamenii nostri facem si ce nu putem, o sã cerem sprijin”, a declarat primarul localitãtii Uricani, Dãnut Buhãescu. Serviciul Voluntar pentru Situatii de Urgentã din cadrul Primãriei Uricani era în alertã si ieri dat fiind faptul cã avertizarea meteo de vreme extrem de rea ia sfârsit abia astãzi.

Inunda?ii în vestul V?ii Jiului

Apele Jiului au crescut cu un metru în zona de vest a Vãii Jiului, acolo unde au rupt mai multe strãzi, au inundat casele si pãsunile localnicilor si au afectat captarea de apã din pârâul Lazãrul, care alimenteazã o parte a populatiei din acest loc. Potrivit celor de la Apele Române, în zona dinspre Câmpu lui Neag, a plouat cu 80 de litri pe metru pãtrat si în Bãrbãteni s-au înregistrat 70 de litri pe metru pãtrat. Sorin Corici, seful Sistemului Hidrotehnic al Apelor Jiului a declarat cã, în zona Câmpu lui Neag, Jiul a depãsit cu 20 de cm cota de atentie si a inundat suprafata denumitã Valea Parosenilor.

„Mai multe gospodãrii de pe strada Cabanelor, ori de pe Valea Mare, nu mai putin de 2,5 km de drum, dar si terenurile si pãsunile oamenilor au fost luate de apã, odatã cu mai multe podete ce fãceau legãtura cu aceste locuri”, a spus Sorin Corici. Aductiunea de apã de la Barajul Valea de Pesti, dar si drumul spre baraj au fost afectate de viiturile  venite de pe versanti, ca si DN 66A, care a fost colmatat pe anumite portiuni de aluviunile purtate de ape. Ploile au mãtura Vestul Vãii Jiului pe timpul noptii de luni spre marti, iar echipele de interventie de la Uricani au iesit în teren, ajutate de angajatii de la Apele Române.

Maximilian Gânju
Diana Mitrache

2 comentarii la „Urgia naturii a lovit puternic la Uricani

  • 25 iulie 2017 la 20:34
    Permalink

    M-am dat naibii,Costel la lopata?Nu pot sa cred asa ceva.Si Luminita ce spune?

    Răspunde
  • 3 august 2017 la 06:24
    Permalink

    atat le unfla corici mai bine sar purta frumos cu oamenii ca nu e dzeu

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.