Toma Coconea continuã aventura la Red Bull X Alps

Elvetianul Christian Maurer a câstigat dura competitie din Alpi, însã parapantistul hunedorean, Toma Coconea, încã are pentru ce lupta.  Dupã un început în fortã, Toma Coconea n-a reusit sã mentinã ritmul si nici n-a gãsit cele mai bune trasee de zbor, astfel cã a coborât de pe prima pozitie a clasamentului pânã în a doua jumãtate a acestuia. Nici vremea nu l-a ajutat pe Toma în încercarea sa de a obtine primul titlu de campion, însã sutele de fani de pe traseu si miile din tarã îi dau motive sã continue.  Sportivul din Petrosani mai avea, ieri, peste 300 de kilometri pânã la  finish-ul din Monaco, dar si sansa de a ajunge în ”top ten”. Chiar dacã pare un obiectiv mai putin important, parcurgerea celor peste 1000 de kilometri este o datorie de onoare pentru Coconea, iar încheierea unei curse infernale cum este Red Bull X Alps nu este la îndemâna oricui. De altfel, de la start si pânã acum, dintr-un total de 31 de competitori, nu mai putin de 12 concurenti au abandonat competitia.

Maximilian Gânju

One thought on “Toma Coconea continuã aventura la Red Bull X Alps

  • 13 iulie 2017 at 19:15
    Permalink

    Tomi e un mare sportiv.Ne-a reprezentat cu cinste la aceasta competitie.Din nefericire anul acesta din cauza unor decizii mai putin inspirate si extrem de mult ghinion nu o sa reuseasca sa finalizeze competitia pentru ca maine la ora 12 se incheie.Dar oricum,e o mare realizare sa fi acolo,si aceasta competitie si-a schimbat regulile datorita lui Tomi.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *