Bilantul primului an de mandat al presedintelui CJ Hunedoara, Mircea Bobora&Co / NIMIC pentru Valea Jiului

Oficialii Consiliului Judetean Hunedoara au fãcut bilantul dupã primul an de mandat. Acestia au publicat si raportul de activitate al primului an în care s-au aflat la conducerea Consiliului Judetean Hunedoara. “Materialul clientului” aratã realizãrile Consiliului Judetean Hunedoara pentru Valea Jiului. Nimic concret… S-au efectuat studii, asocieri si cam atât. Nimic nu s-a concretizat.

“Atragerea fondurilor europene nerambursabile a constituit si va constitui obiectivul major al conducerii actuale a Consiliului Judetean Hunedoara. Am încercat si cred cã am reusit ca institutia Consiliului Judetean sã devinã motorul atragerii fondurilor europene si guvernamentale nerambursabile în judetul Hunedoara, temelia politicii de dezvoltare a judetului nostru”,  aratã bilantul oficialilor CJH.  În acest caz se face referire doar la centrul de sãnãtate de la Petrila si drumul spre Parâng. Dacã proiectul pentru modernizarea drumului este contestat, în ceea ce priveste anveloparea centrului de sãnãtate, acesta se aflã doar la stadiul de proiect.

“Se lucreazã la cererile de finantare pentru douã proiecte de eficientizare energeticã a clãdirilor rezidentiale: Centrul de Plasament Brad, respectiv Centrul de Îngrijire si Asistentã Petrila.  Am propus spre finantare prin PNDL modernizarea DJ 709F: DN 7A – Masivul Parâng. Suntem la faza de  licitatie a firmei constructoare. Asteptãm solutionarea contestatiilor pentru a putea trece la etapa de atribuire a contractului de executie a lucrãrii”,  aratã acelasi raport de activitate.

Conducerea social-democratã a Consiliului Judetean Hunedoara are un punct denumit “investitii importante”. Pentru Valea Jiului s-a reluat o poveste din anii comunismului, însã readusã cumva în actualitatea secolului XXI. Este vorba de green-line-ul care ar urma sã facã legãtura între toate localitãtile Vãii Jiului.  “Asocierea între CJ Hunedoara si UAT-urile din Valea Jiului pentru introducerea transportului ecologic tip Green Line. Se intentioneazã atragerea unei finantãri externe nerambursabile pentru realizarea  acestui tip de serviciu”,  mai aratã acelasi bilant.

Deseurile – cartoful fierbinte al întregului judet

“Problema deseurilor si-a gãsit rezolvarea”. Asa sunã o altã realizare a Consiliului Judetean Hunedoara. Acestia detaliazã modul în care problema a fost rezolvatã.  “În data de 16 mai 2017 am obtinut Autorizatia Integratã de Mediu pentru CMID Bârcea Mare. Am  construit Platforma Intermediarã de la Petrosani pentru  preluarea deseurilor din Valea Jiului. Platformã a functionat în perioada noiembrie 2016 – mai 2017. Am finalizat noile caiete de sarcini pentru licitatia privind desemnarea operatorilor locali din cele 4 zone administrate de ADI (Asociatia de Dezvoltare Intercomunitarã). Documentatiile de atribuire au fost  publicate pe SEAP.  Pentru a evita o crizã a deseurilor, ca urmare a întârzierilor apãrute în desemnarea unui operator al deponeului de la Bârcea Mare, în data de 24 aprilie 2017 am încheiat un Contract de servicii pe perioadã determinatã cu compania Supercom SÃ Bucuresti privind activitatea de operare si administrare a  CMID Bârcea Mare. Compania îsi va desfãsura activitatea pânã la finalizarea atribuirii prin achizitie publicã a contractului de concesionare a deponeului. Deponeul de la Bârcea Mare  este functional, aici se depune în prezent gunoiul colectat în întreg judetul, ca urmare a închiderii tuturor depozitelor  de deseuri urbane neconforme. În data  de 15 mai început repartizarea cãtre  UAT-uri a pubelelor/ containerelor/ compostoarelor achizitionate prin proiectul ”Sistem de Management Integrat al Deseurilor în judetul Hunedoara”, aratã bilantul care este însã contrazis în mai multe puncte. În Valea Jiului nu a ajuns niciun container/compostor pentru deseuri. Drept  e, e lungã calea de la Deva pânã în Valea Jiului. Vreo 100 de kilometri. În schimb, CNSC a anulat procedura prin care CJH a atribuit contractul de servicii cãtre Supercom.  Drumurile judetene din Valea Jiului au fost uitat. O altã componentã a bilantului se referã la drumurile judetene. Au fost cuprinse câteva astfel de drumuri, însã niciunul din Valea Jiului, asta desi aici sunt patru drumuri judetene.  În domeniul asistentei sociale si protectiei copilului, dupã ce bãtrânii din centrele de îngrijire private au fost lãsati de izbeliste, pentru Valea Jiului singura realizare bifatã este cea privind faptul cã “am preluat de la Primãria Uricani Centrul de Îngrijire si Asistentã Adulti”, mai aratã bilantul.  În schimb, conducerea social-democratã a Consiliului Judetean Hunedoara se laudã cu realizãrile ApaServ Valea Jiului. Societatea de apã din Valea Jiului are ca actionar majoritar Consiliul Judetean, însã proiectele sunt realizate de angajatii societãtii, astfel cã  institutia judeteanã nu are niciun merit în  acest sens.

Monika BACIU

4 comentarii la „Bilantul primului an de mandat al presedintelui CJ Hunedoara, Mircea Bobora&Co / NIMIC pentru Valea Jiului

  • 6 iulie 2017 la 20:30
    Permalink

    Pentru construirea de catre Consiliul Judetean Hunedoara a unui nou stadion Corvinul (are bani si este legal dar pentru spitalul Petrosani sau centura Petrosaniului nu este legal sau sa se analizeze , raspunsul negativ peste ani ….) nu contesta nimeni iar pentru drumul judetean din Parang se contesta firmele intre ele (Cine ia invatat ???) Daca nu vrei sa faci ceva cauti motive , valea jiului a votat tot timpul cu PSD-ul (alegerile parlamentare , presedentiale , ………………………..) dar degeaba , singura solutie de dezvoltare a vaii jiului este schimbarea resedintei de judet de la Deva la Petrosani dar este foarte greu ca la Deva (Deva nu a votat niciodata cu PSD) sunt angajati la institutile publice platiti foarte bine din bani nostri publice cu radacini adanci din generatie in generatie . Primari si parlamentari PSD din valea jiului nu spun nimic pentru a nui supara pe sefi de la Deva si sa nui mai propuna pe listele PSD la primarie si parlament . Cetateni vaii jiului saracesc pe zi ce trece .

    Răspunde
  • 7 iulie 2017 la 08:15
    Permalink

    Pentru PSD valea jiului este prioritara doar verbal inaintea alegerilor , ei se fac ca lucreaza pentru binele vai jiului iar noi ii votam orbeste .

    Răspunde
  • 7 iulie 2017 la 18:23
    Permalink

    Suntem mintiti ! Valea jiului este pacalita !

    Răspunde
  • 9 iulie 2017 la 19:03
    Permalink

    parlamentarii si primarii din valea jiului sunt o gluma proasta. de fapt, sunt niste glumeti prosti.
    vedeti, de exemplu ce drumuri au vecinii olteni, valceni, albanezi si ce s-a facut acolo in ultimii 10 ani si intrebati-va de ce in hunedoara nu se face nimic sau se face de 10 ori mai greu si de 10 ori mai prost si mai scump.
    parlamentarii si primarii din valea jiului ne vand pe nimic.
    in afara de minciunile cu pensiile minerilor nu mai au nicio idee.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.