Guvernul a uitat de proiectul care prevedea înfiintarea a 2000 de crese la nivel national. Municipiul Petrosani ar fi trebuit sã beneficieze de cel putin o astfel de investitie.  În lipsa unui demers guvernamental concret, reprezentantii administratiei locale iau în calcul o altã variantã. Problema a fost ridicatã în cadrul sedintei de Consiliu Local de la Petrosani.

“Am primit solicitãri din partea mãmicilor care au copii cu vârsta cuprinsã între 2-3 ani pentru a fi  înfiintate crese si dacã din punct de vedere legal am putea sã initiem ceva”, a spus consilierul local, Margareta Burduf. Existã însã o altfel de initiativã. Cea privind înfiintarea în cadrul grãdinitelor a unor grupe de anteprescolari. “Am discutat cu dl. primar de câteva luni despre aceastã situatie si sper cã vom gãsi o solutie cu sprijinul Consiliului Local. Existã acest segment de vârstã, între 2 si 3 ani în Petrosani, care nu este cuprinsã nicãieri, nu existã crese. Asa dupã cum stiti nici nu se  pot construi foarte repede aceste crese, iar la grãdinitã legea nu ne permite sã-i înscriem. Am avut o idee, iar  dl. primar a agreat-o, si anume, sã înfiintãm la fiecare grãdinitã o grupã de anteprescolari, dar aici este nevoie de ajutorul Consiliului Local, deoarece aceste grupe sunt putin specifice. În aceste grupe nu pot fi înscrisi mai mult de 12 copii, este nevoie de o educatoare care sã fi studiat puericultura si de asistenti medicali. Eu pot asigura specialistele în domeniul educatiei pentru aceste grupe, dar nu am de unde sã asigur asistenti medicali. Salariile acestor asistenti nu pot fi plãtite de Ministerul Învãtãmântului, ori le plãteste spitalul sau primãria”, a spus consilierul local, Lucia Muntean. Edilii de la Petrosani au avut  în plan realizarea a douã crese pe raza localitãtii. Proiectele nu s-au realizat din cauza bâlbâielilor guvernamentale. Trebuiau fonduri de la Guvern pentru înfiintarea unor astfel de spatii.

Monika BACIU