Începând de luni, 3 iulie 2017, asiguratii hunedoreni se pot adresa Casei de Asigurãri de Sãnãtate Hunedoara pentru depunerea dosarelor pentru procurarea/ închirierea de dispozitive medicale destinate recuperãrii unor deficiente organice sau functionale.

  1. În cazul dispozitivelor pentru protezare stomii, incontinentã urinarã, oxigenoterapie si ventilatie non-invazivã, terapia cu aerosoli, încadrate în lista de prioritate avizatã de Consiliul de administratie, deciziile de aprobare, împreunã cu Lista furnizorilor de dispozitive medicale aflati în contract cu C.A.S. Hunedoara se elibereazã de luni pânã joi, în intervalul orar 14.00 – 16.00, de la ghiseul nr. 1 – Dispozitive medicale (parter), beneficiarului, unui membru de familie (pãrinte, sot/sotie, fiu/fiicã), unei persoane împuternicite legal în acest sens de acesta – prin act notarial/act de reprezentare prin avocat sau reprezentantului legal al asiguratului, sau se expediazã prin postã, cel târziu a doua zi, în cazul în care asiguratul solicitã prin cerere.
  2. Pentru celelalte tipuri de dispozitive medicale destinate recuperãrii unor deficiente organice sau functionale prevãzute în normele legale în vigoare, se întocmesc liste de prioritate pentru asigurati, pe categorii de dispozitive medicale. Comisia pentru aprobarea acestor cereri se întruneste lunar. În situatia în care cererile pentru dispozitive  medicale conduc la depãsirea fondului lunar aprobat se întocmesc liste de prioritate pentru asigurati. În acest caz decizia se emite în momentul în care fondul aprobat cu aceastã destinatie permite decontarea dispozitivului medical, în ordinea listei de prioritate. C.A.S. Hunedoara transmite asiguratului decizia de aprobare prin adresã scrisã, expediatã prin postã, cel târziu a doua zi de la data emiterii  acesteia.

Program preluare documente: luni – joi între orele 08.30 – 12.00
Program eliberare decizii: luni – joi între orele 14.00 – 16.00
Documentele necesare pentru obtinerea dispozitivelor medicale se regãsesc la adresa: http://www.cnas.ro/cjashd/page/dispozitive-medicale.html.