Fotbal rura / DE LA BARAJ, LA CUPA DE VARÃ!

A 16-a editie a Cupei de Varã „Mãgura Pui” a debutat la 33 de grade celsius, în prima etapã învingãtoarele reusind victorii la scor. Chiar dacã echipa din Uric a deschis scorul – Cosmin Nutã fiind primul marcator al competitiei – campioana en titre, Ponor, s-a dezlãntuit cu fratii gemeni Daniel si Cristi Creciunesc, cei care au marcat patru goluri.

În al doilea joc (Grupa B), Fizestiul, care a avut în componentã patru jucãtori de la Inter Petrila, care sustinuserã jocul de baraj în urmã cu o zi, s-a impus clar în fata celor de la Pui (cu Ov. Popesc si Ionut Gavriluti în componentã), fiecare dintre acestia marcând câte un gol.

Cu veteranii în cele douã meciuri de pe terenul sintetic, de remarcat cele trei dintre reusite de Dâlja, I. Albu si Doinel Creciunesc, în victoria Ponorului, 6-1 cu Ohaba – Ponor.

PLÃCEREA DE A JUCA FOTBAL

Dacã cineva se îndoieste de pasiunea unora pentru fotbal, se însealã. I-am gãsit pe câtiva dintre componentii lui Inter Petrila, la 24 de ore dupã meciul de baraj de la Ghiroda, jucând  într-o competitie de vacantã, la Pui! Perse, Torkos, M. Matei si Adi Câmpean s-au alãturat celor de la Fizesti, fãcând spectacol în compania celor de la Pui, ei fiind autorii golurilor victoriei. O surprizã plãcutã, cu cei patru care  si-au fãcut pe deplin treaba într-o competitie aparent amicalã, dar care declanseazã mai multe ambitii.

GENU TUTU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *