Zeci de tineri pasionati de ciclismul montan sunt, de week-endul trecut, în Straja. Vin în Valea Jiului pentru cã aici gãsesc trasee unice, bune pentru începãtori, ca si pentru avansati, iar investitorii de aici spun cã le amenajeazã periodic trasee noi si competitive.

La finele sãptãmânii trecute a avut loc primul eveniment dedicat ciclistilor montani care s-a desfãsurat între 24-25 iunie 2017.  „Timp de o lunã, biciclistii vor putea testa traseul lupilor, în fiecare sfârsit de sãptãmânã, pânã în 23 iulie 2017”. Acesta este unul dintre anunturile organizatorilor, care aduc oamenii din toatã lumea, la concursurile de aici. „Primãria Municipiului Lupeni ne sprijinã în actiunea noastrã de promovare a ciclismului montan în statiunea Straja si ne asigurã 5 weekenduri în care telegondola va functiona special pentru noi”, scriu râderii pe pagina lor de socializare.

Unul dintre cei care a ajutat la amenajarea traseelor montane este americanul Dana Bates, care spune cã s-a apucat de acest sport când avea 48 de ani, el fiind un împãtimit al muntelui, stabilit la Strajã, pe lângã Asociatia Noi Orizonturi, însã, acum este unul dintre cei mai activi de pe traseu.

„Noi, anul trecut, am lucrat luni întregi. Am început sã facem traseele, mai usoare. Avem, însã, un plan ambitios pentru Valea Jiului si vrem sã legãm Straja de Pasul Vâlcan si existã deja un drum forestier acolo. Vom construi traseele, pentru avansati. În afarã de asta, vrem sã amenajãm si sã marcãm printr-un sistem electronic, 500 de km de trasee de  tip cross-country, pentru drumetiile din Valea Jiului. Am lucrat deja cu salvamontistii si sportivii, iar cei din primãriile Vãii Jiului sunt entuziasmati si vor sã ne sprijine. Clubul nostru se numeste I-bike si avem tineri pasionati, scopul nostru fiind sã facem bine în aceastã comunitate. Eu am terminat acum 2 ani un doctorat în Anglia si am primit cadou o bicicletã si asa am ajuns sã fiu pasionat, acum la 50 de ani. Zona este un paradis al montain bikerilor si am fãcut o echipã cu care facem mereu evenimente”, a spus Dana Bates.

S-a dat startul pe trasee

Deja mountain-bikerii sunt în Straja si au fost si la finele sãptãmânii trecute. Cu bicicletele lor extrem de scumpe si performante, însã, pasiunea aceasta nu poate fi înteleasã decât acolo, pe traseele de munte unde se întrec.  „Sperãm ca în câtiva ani sã reusim sã transformãm Valea Jiului într-un mic paradis al montain bikerilor si sã folosim cât mai multe trasee de mountain bike, mai usoare, mai grele, mai cursive, mai fluide, mai lungi, mai scurte. E primul week-end în care bikerii au testat traseele amenajate din anii trecuti. Ei vin cu gondola si  apoi coboarã cu bicicletele si asta se va întâmpla în fiecare week-end, când gondola va functiona strict pentru bikeri ”, a completat si Marius Bucur, unul dintre cei mai performeri bikeri din România, care a fãcut turul granitelor tãrii cu bicicleta.

3-1

Sãptãmâna aceasta începe competitia de longboard

Si investitorii din zonã Emil Pãrãu spune cã intentia sa este sã realizeze aici cel mai lung traseu de mountain bike din România, de aproape 10 km lungime, din Vârful Straja, pânã jos.  În plus, la finele acestei sãptãmâni, începe competitia internationalã de longboard. „Între 3 si 9 iulie va fi o competitie internationalã de longboard, unde participã peste 300 de concurenti si doar 5 sunt români. Restul vin de pe toate continentele, din Australia în Statele Unite, Japonia si  Europa. Anul acesta încercãm sã facem un eveniment international, împreunã cu Consiliul Judetean Hunedoara si primãria Lupeni si Vulcan, iar invitat este si presedintele Federatiei Nationale de longboard si la anul vrem sã facem aici douã editii a Campionatului Mondial de longboard, una în Straja si una în Pasul Vâlcan”, a spus Emil Pãrãu. Competitiile de varã sunt la concurentã cu cele de iarnã, iar asta, pentru Valea Jiului este exact ceea ce era nevoie, în domeniul turismului

Diana Mitrache