Inspectorii ITM Hunedoara au urmãrit problematica generatã de angajarea personalului (inclusiv transmiterea contractelor în aplicatia ReviSal la termenele legale), respectarea timpului de muncã si odihnã, a repausului zilnic si sãptãmânal, a sãrbãtorilor legale, precum si garantarea în platã a salariului minim brut pe economie.

S-au efectuat controale la angajatorii ce presteazã activitate de prelucrare si conservare a pestelui, a brânzeturilor si produselor lactate sau care comercializeazã astfel de produse. Actiunile s-au desfãsurat la nivel national si în acelasi timp pe raza judetului Hunedoara, inspectorii de muncã efectuând controale pe timp de zi, pe timp de noapte chiar si în zilele de sâmbãtã.

”Dupã actiunile de control efectiv în teren, o parte a operatorilor economici au invitati la sediul ITM Hunedoara în vederea încheierii actelor de control, iar acolo unde s-a impus si a actelor de constatare si sanctionare a contraventiilor.În campanie au fost implicati 10 inspectori de muncã din cadrul Serviciului Control relatii de muncã. Au fost controlati 35 de angajatori la care lucrau 675 salariati ( din care 407 femei si un minor). O surprizã plãcutã a campaniei a fost aceea cã nu au fost  depistati agenti economici care practicau muncã fãrã forme legale. Au fost sanctionati 11 angajatori la care au fost aplicate în total 15 sanctiuni, din care o amendã în cuantum de 1500 lei si s-au dispus 72 de mãsuri pentru deficientele constatate. Printre neconformitãtile constatate se numãrã:transmiterea cu întârziere a contractelor de muncã în aplicatia ReviSal, neevidentierea corectã a orelor lucrate, primirea la muncã a lucrãtorilor fãrã vizitã medicalã obligatorie la angajare, încãlcarea prevederilor legale referitoare la munca de noapte sau nerespectarea prevederilor referitoare la repausul sãptãmânal”, a declarat Sorin Istrate, purtãtorul de cuvânt al ITM Hunedoara.

Maximilian Gânju