Conducerea CEH pare a nu avea legatura directa cu cea de la termocentrala Paroseni. Directorul termocentralei Paroseni, Eduard Schmidt, il contrazice, pe Viorel Stancu, directorul general al CEH, prin intermediul unui drept la replica.

Directorul de la termocentrala Paroseni sustine ca lucrarile de mediu au fost reluate inca din data de 2 mai, data stabilita in urma negocierilor dintre Mihael Melczer (fostul director general al CEH) si constructorul francez. Viorel Stancu pare sa fi fost strain de faptul ca lucrarile au fost reluate, acesta declarand de doua ori ca inca se poarta negocieri cu francezii.

“Suntem in discutii cu cei de la CNIM pe niste ajustari ale pretului contractului care constau in niste clauze prinse in contract privind costurile cu suspendarea. Ei au avut la Paroseni montata o macara pe care au demontat-o si au dus-o in alta parte ca statea aici degeaba. Este nevoie de o relocare de echipamente, au avut o organizare de santier care nu este functionala si implica niste costuri care nu li se datoreaza lor, dar sunt cuprinse in contractul de baza si trebuie documentate si se discuta la fiecare problema care apare ca sa ne armonizam si pe legislatia noastra si pe legislatia lor. In principiu sunt lucruri de amanunt, dar lucrurile mari sunt nivelate. S-a ajuns la un acord si acum e vorba de lucruri pe parte  contabila, nu aspecte tehnice ci economice”,  declara in data de 10 mai, Viorel Stancu, directorul general al CEH. Si in data de 6 iunie, raspunsul directorului general al CEH era acelasi…ca inca se poarta negocieri.

“Se negociaza anumite clauze. Cadem la intelegere pe cererile noastre, nu ale lor. Acolo este o negociere. Unul incearca sa dea, unul incearca sa nu dea. Noi nu vorbim de banii nostri. Vorbim de banii statului si trebuie sa ne luam masuri de precautie sa nu ne caute peste ani “cineva” ca am platit cu un leu mai mult decat trebuia. Se poarta destul de greu aceste discutii. Nu suntem la o masa si se fac pe loc. Noi ne facem socotelile, le transmitem lor, ei ne spun ce obiectii au, apoi ne transmit ei inapoi. Se poarta o corespondenta, dar se va ajunge  la o intelegere”, a spus in 6 iunie, directorul general al CEH. Directorul termocentralei Paroseni arata, prin intermediul unui drept la replica, faptul ca lucrarile au fost reluate inca din data de 2 mai.

“La inceputul anului 2017, suma totala a datoriilor fata de firma franceza era de peste 20 milioane lei. In perioada februarie – aprilie 2017, Complexul Energetic Hunedoara a facut eforturi deosebite pentru deblocarea acestei situatii si in data de 12.04.2017 s-a achitat ultima transa a acestei datorii. Imediat a fost notificat Contractorul CNIM ca motivul contractual al suspendarii nu mai subzista si i s-a solicitat acestuia sa reia in cel mai scurt timp lucrarile in santier. In data de 21 aprilie 2017 a avut loc o prima  intalnire dintre reprezentantii celor doua parti pe acest subiect si, prin Minuta de sedinta din aceeasi data, Partile au convenit ca lucrarile in santier sa se reia treptat, incepand cu data de 02 mai a.c. (desi documentele contractului acorda Contractorului o perioada de cel putin 60 de zile pentru remobilizare).  Acest angajament a fost respectat de Contractor si, incepand cu data de 2 mai 2017, lucrarile au fost partial reluate. In prezent au fost reinstalate schelele in santier si au fost  reluate lucrarile de constructii, montaj echipamente la instalatia de preparare a slamului dens si montaj rastele, cabluri si componente electrice. Singurele lucrari care nu au putut fi reluate inca sunt cele a caror executie  necesita prezenta unei macarale turn, care datorita faptului ca ne aflam in plin sezon de constructii nu a putut fi contractata pana la acest moment. Cele doua Parti depun toate eforturile pentru gasirea unei solutii pentru aceasta problema. In orice caz, la aceasta data exista promisiuni ferme din partea Contractorului ca lucrarile de constructii – montaj vor fi finalizate pana la sfarsitul acestui an”, arata conducerea termocentralei Paroseni in dreptul la replica.

Monika BACIU