”Cuvântul ”Sanatate” trebuie sa fie pentru noi, cetatenii din municipiul Lupeni, mai mult decât o simpla si frumoasa urare transmisa celor dragi. Când vorbim despre sanatate, trebuie sa abordam cu maxima seriozitate prezentul si viitorul Spitalului Municipal Lupeni”, spune Lucian Resmerita.
Candidatul propus de PSD Lupeni pentru functia de primar al municipiului Lupeni considera ca Spitalul Municipal din Lupeni este una din cele mai importante institutii publice din zona de vest a Vaii Jiului si, in acest context, acesta isi propune sa acorde o atentie aparte dezvoltarii infrastructurii si dotarii acestuia, dar si dezvoltarii de noi specializari medicale si cresterii calitatii actului medical.
”S-au facut pasi importanti, in ultimii ani, si in ceea ce priveste modernizrea Spitalului Municipal Lupeni. Este acum de datoria noastra, iar eu ca primar imi voi asuma acest lucru, sa punem in valoare aceasta unitate medicala, cu medicii pe care-i avem, prin atragerea de noi cadre medicale si deschiderea de specializari noi, prin punerea in functiune a aparaturii moderne care a fost deja achizitionata si prin achizitia de noi aparate medicale performante. Voi avea in vedere toate aceste lucruri”, spune Lucian Resmerita.
Ambitiile lui Lucian Resmerita in ceea ce priveste dezvoltarea unitatii medicale de la Lupeni sunt si mai mari. Acesta doreste sa implementeze un nou proiect de investitii care va avea ca scop modernizarea corpului vechi al Spitalului Municipal Lupeni. Mai mult, având in vedere ca Lupeniul este deja o statiune montata extrem de cautata in sezonul de iarna, ca primar, Lucian Resmerita isi propune sa realizeze un proiect de extindere si modernizare a sediului Salvamont din statiunea Straja si sa demareze un proiect de amenajare, in vecinatatea Spitalului Municipal, a unui heliport destinat interventiilor de urgenta cu elicoptere SMURD, in caz de necesitate.
”Toate aceste lucruri care tin de preocuparile administratiei locale pentru sanatate sunt chestiuni de la care nu voi face rabat. Oamenii din Lupeni au nevoie de servicii medicale de calitate, de echipamente medicale de ultima generatie, de certitudinea ca aici, la Spitalul din Lupeni, pot beneficia de tratamente pentru sanatate la fel ca in orice mare oras al tarii. Iar eu, ca primar, voi face tot ceea ce pot pentru a le asigura acest lucru”, a declarat Lucian Resmerita.